Crăciunul – Persoană

noiembrie 30, 2008

Apoi Crăciunul este mult mai mult decât un ideal: El este o Persoană. O Persoană care vrea să se nască! Noi nu am ales dacă să ne naştem sau nu, alţii, părinţii noştri au ales asta. Dar El, Crăciunul Isus Hristos, El singur a ales zicând “Iată-mă, trimite-mă!” Şi a ales şi locul, stabilit de însăşi esenţa Sa duhovnicească: acel centru vital al fiecărui om, inima lui. Deci Crăciunul este o Persoană care vrea să se nască în inima mea. Iar eu împodobesc un brad, fac cumpărături, mănânc şi beau, fiindcă e sărbătoare. Cineva, cândva, undeva, s-a născut pentru aşa ceva…?
Numai atât să fie?
Şi trec de la o realitate la alta ocolind exact ceea, sau mai exact pe Cel ce ce m-ar îmbogăţi, m-ar linişti şi m-ar umple cu adevărat de „Spiritul Crăciunului”… Fug de Însuşi Crăciunul, de Persoana Sa binecuvântată.


Crăciunul, unde e?

noiembrie 29, 2008

Am văzut nu demult jocul unui copil care, foarte serios, însă, căutat fiind de mama lui, îşi punea mâinile la ochi ca să nu fie găsit. Aşa credea copilul, că dacă nu mai vede, nu este văzut.

Oare câţi dintre noi nu procedăm aşa, ca acest copil, numai din dorinţa de a nu fi văzuţi de Dumnezeu? Mai ales acum de Crăciun, când înţelegem măcar puţin că “spiritul Crăciunului” înseamnă altceva decât petrecerea tradiţională, sau îmbuibarea noastră ocazională?
Unde eşti tu, de Crăciun? Te ascunzi după propriile degete? Fiindcă asta facem, cei mai mulţi dintre noi. Neglijând mai mult sau mai puţin conştient aspectul esenţial, dătător de viaţă şi de pace şi odihnă, al sărbătorii, ne aglomerăm, ne acoperim cu “degetele” pregătirilor “de Crăciun, cu mărfuri şi cumpărături de tot felul, considerând aceasta a fi datoria noastră, singurul mod prin care am putea răspunde ofertei cereşti…

Ce greşeală! Când îngerii, la Naşterea Mântuitorului, au anunţat rostul venirii Lui în lume, au vorbit despre “pace pe pământ”. Şi iată, oamenii alungă singuri pacea din inimile lor şi din ale altora, pentru a face loc conflictelor şi intereselor lor meschine, pur pământeşti, cele care au caracterizat întotdeauna condiţia omului căzut.

Vom şti să răspundem corect la întrebarea “Unde e Crăciunul nostru_” dacă ne uităm atenţi la locurile pe care le frecventăm de Crăciun. Adică dacă răspundem mai întâi la o altă întrebare mult mai simplă, mai pământească şi mai edificatoare: “Unde sunt eu de Crăciun?” În care loc mă aflu şi care loc îmi procură mie bucurie, plăcere, destindere, în aceste zile sfinte? Fiindcă “pace pe pământ”, numai părtăşia cu Cel născut şi cu vestitorii Săi mi-o pot da. Aşadar,dragul meu, unde e Crăciunul tău?


Crăciunul – loc spiritual

noiembrie 28, 2008

Cum ne pregătim, aşadar, pentru a sărbători ziua de naştere a Stăpânului inimii şi zilelor noastre?

Mulţi cred că a alerga după cele mai frumoase şi mai impresionante forme exterioare de manifestare a preţuirii, care să bucure ochii de carne şi să încânte o inimă de carne, ar fi calea… Dar “Domnul se uită la inimă”! Nu un staul exterior în care un Prunc dintr-o “afară” necunoscută şi-a început o existenţă misterioasă, teoretic mântuitoare, dar străină cunoaşterii şi experienţei omeneşti, trebuie venerat, ci chiar esenţa Duhului Dumnezeiesc, Cel care mărturiseşte împreună cu duhul nostru, redându-i acestuia curăţia şi sensul originar…

Ne îndreptăm spre un loc spiritual, colindând cu maximum de interes şi dedicare prăvăliile lumii, băcăniile, caramangeriile, librăriile, brutăriile sau tot felul de restaurante de pe străzile lumii noastre… Nu vom ajunge niciodată! O fi Crăciunul un ideal, dar orice ideal are căile sale specifice de împlinire.


Crăciunul inimii

noiembrie 27, 2008

Nu e departe, în timp, Crăciunul. Dimensiunea lui veşnică, însă, îl aduce în inima noastră, sau Îl lasă de tot afară, în funcţie de mărimea ei, a inimii… Răspunsul la întrebarea “Este inima mea o inimă veşnică, nu de carne, sau mai rău, de piatră?” va arăta cât de departe e Crăciunul de fiecare dintre noi.

Păi de unde până unde, o inimă veşnică? Că doar oameni suntem, oameni ne-am născut şi tot oameni vom muri! Inima, ca şi ochii şi mâinile, e trecătoare, piere de nu mai ştii, cu bătăile ei cu tot…

Nu, nu e chiar aşa. Ne spunem creştini, creştini ca indivizi, ca neam, ca tradiţii şi cultură, dar inima Crăciunului e departe de inima noastră, cea plină de duhul nostru  nedesăvârşit, pervertit, rău şi murdar. Vorbesc de centrul vieţii noastre, îndeobşte numit “inima”… Spunem “te iubesc din toată inima”, sau “îmi doresc din toată inima” şi ne imaginăm o sursă mai mult sau mai puţin ocultă de energie sufletească, situată într-un centru vital. Despre acest centru vital vorbeşte Scriptura când zice că “Domnul se uită la inimă”. Aici e locul Crăciunului. Care e cu atât mai împlinit şi mai frumos, cu cât e inima aceasta mai dedicată Pruncului, mai încărcată cu ghirlandele laudelor noastre şi cu lumânărelele închinării noastre…


Crăciunul susur

noiembrie 26, 2008

Susurul blând şi subţire… Ce Craciun minunat a serbat Ilie la gura pesterii de la Mitpa! Ce Craciun minunat am avea noi in fiecare zi din an, daca am cauta fata Domnului, ca Ilie…Ce colind bland si subtire am asculta…!

Când Dumnezeu trece prin dreptul intrării în peştera adâncă din mijlocul pustiului tău, unde te afli? Trecerea lui poate fi Crăciunul tău, inima îţi poate fi bradul împodobit sub care Îşi pune cadourile, iubirea Lui poate susur să-ţi fie, iar tu te ascunzi? Ţi-e frică, sau ce? Gândul sinucigaş al singurătăţii speriate, fără cuib pentru păsări aducătoare de pâine, te-a hămesit? Ai vrea să ştii ce chip va lua când va trece, atunci te grăbeşte. Cum se grăbesc copiii să privească spre cer când ştiu că pe acolo vin cadourile Crăciunului, aşa grăbeşte-te tu.

Ca o pală de aer îmbălsămat, tocmai din catedrala staulului în care clipeşte adus, aşa este susurul Său căutându-ne intrările inimii… Ca un colind al blândeţii la porţile indiferente ale durerii omeneşti. El caută încă, îţi priveşte prin ferestrele luminate a giorno să se vadă de afară că-i bine, interiorul tău aşa cum e el, mărunt, înghesuit şi plin de nimicuri şi-şi lasă susurul blând şi subţire, poate vei vrea să-ţi faci Crăciunul, poate vei vrea… Anul acesta, poate vei vrea…


Crăciunul dăruit

noiembrie 25, 2008

343

„Am un dar… darul făra de pată şi fără vreo plată. Eu mă bucur de El, vreţi să ne bucurăm împreună?” spune Dumnezeu, aprinzând steaua puterii Sale în creştetul bradului creaţiei… Când S-a născut Hristos în Betleem, Dumnezeu ne-a spus pe înţelesul nostru povestea veşniciei întregi.

Evanghelistul Ioan numeşte povestea asta spunându-I „Cuvantul”. Ghilimelele sunt la locul lor, fiindcă orice nume omenesc am da noi esenţei dumnezeieşti, capacitatea de comunicare de Sine a lui Dumnezeu trece ca fulgerul dincolo de orice înţelegere a noastră. Noi Îi vedem doar “Lumina”, „Dragostea”, „Pacea”, “Înţelepciunea”…

Privim ferestrele sărbătorilor noastre de iarnă dincolo de care ne sunt copiii, brazii împodobiţi, odăile calde şi atât de dragi şi nu înţelegem că darul aşteaptă în liniştea unui gând, în ecoul unei bătăi de inimă, în sinceritatea unei lacrimi… Ne bucurăm zgomotos de realitatea amărăciunii mascate cîteva zile cu moşi crăciuni şi veselii somatice, după care ne întoarcem la moartea înceată a zilelor fără daruri… Uităm de darul Crăciunului, uităm că Dumnezeu e „Cel fără de zile”, că Darul Lui e mereul iubirii, fără de plată şi fără vreo pată…


Meditaţii de Crăciun

noiembrie 24, 2008

th11

Astăzi un prieten m-a rugat să-l ajut cu o suită de meditaţii de Crăciun pe care să le poată difuza la o televiziune. Aşa mi-a venit ideea. Voi încerca să acopăr timpul de o lună rămas până la Crăciun cu câte un gând, o poezie, o poză sau alt material inspirat din frumuseţea şi măreţia evenimentului. Voi insera articole şi poezii mai vechi, dar şi texte şi gânduri proaspete pe care vi le voi oferi cu toată inima ca pe nişte calde felicitări prilejuite de această sărbătoare.