Fiecare în dreptul său

Aşa a trecut prin timp omenescul. Aşa se naşte tradiţia. Memoria unei generaţii o modelează pe cea a generaţiei următoare, aşa cum, la nivel biologic, informaţia se transmite prin AND-ul specific. Memoria este AND-ul culturii şi civilizaţiei. Este veşnicia perindându-se prin clipele care alunecă dintr-una în alta, indiferente la drame sau bucurii, la viaţă şi moarte.

Îmi amintesc de pruncia mea, sau de ce-mi povestesc alţii despre ea. Sunt lucruri pe care nu mi le aduc aminte din experienţa mea, ca şi când nici nu eram. Dar ele au marcat profound evoluţia fiinţei mele, au lucrat în adânc şi în ascuns, unele dintre acestea înregistrate de alţii, care erau cu ochii pe mine.

Şi câte asemenea nu ni se întâmplă… Lucruri pe care nici nu le observăm, care ne caracterizează aşa de intim, săpate poate din pruncie în vieţile şi comportamentele noastre. Dar alţii le văd, se răsfrâng asupra lor şi îi alintă sau îi lovesc fără să ne dăm seama. Un ton, un cuvânt, un “da” sau un “nu”, o privire de drag sau de repulsie…

Aici lucreaza Dumnezeu. El vede totul, iar disponibilitatea Sa de a interveni e nelimitată. Ce rost ar avea acum să înşirui citate şi exemple biblice, să aliniez sfinţi mai recenţi sau mai îndepărtaţi, când ştiu că înţelegeţi exact despre ce vorbesc? Chiar şi cei care nu au citit niciodată Biblia şi nu s-au închinat niciodată, înţeleg. Fiindcă un for la care se raportează, are fiecare.

Cel mai întâlnit e sinele fiecăruia. Lumea e plină de “eu”ri cărora se închină, fiecare îl are pe al său. Al său e cel mai deştept, cel mai frumos, al său merită totul, dacă ceva e în neregulă, vinovaţi sunt ceilalţi, societatea, sistemul, guvernul, seceta, sau exploziile solare. Şi fiecare are opinii, care mai care mai de luat în seamă. Se luptă cu ceilalţi pentru drepturi… “Dreptul la opinie”, “dreptul de autor”… Fiecare în dreptul său…

Anunțuri

One Response to Fiecare în dreptul său

  1. Sinele fiecaruia e de fapt inamicul cel mai grozav, odata invins se pare ca omul poate avea existenta pentru care a fost creat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: