De ce m-am rugat ca ieri să nu plouă

Nu a fost cea mai bună zi a mea, în sensul că nu am fost în cea mai bună formă fizică. Dimpotrivă. Dacă nu ar fi fost cu mine „ajutorul potrivit”, nu m-aş fi încumetat la aventura plecării spre Galaţi.

Eram la biblioteca V. A. Urechia. Ca la români, a trebuit să amânăm începutul bucuriei: fuseserăm anunţaţi pentru ora 10 şi a început la 11. Dar mai bine mai târziu decât niciodată! Am aşteptat o oră citind un număr din Magazin istoric, în sala de lectură.

Când a început înmânarea carnetelor de membru, am fost strigat primul. Preşedintele filialei a anunţat: „…primit cu 11 voturi pentru din 11 posibile”, pomenind despre decizia Comisiei de selecţie de la Uniunea Scriitorilor. Sigur că am fost încântat. Ce ţi-e şi cu gâdilarea asta a firii! 😉 Nu ajunge să ştim noi cât suntem de buni, trebuie s-o ştie şi alţii… M-am aşezat la locul meu să-i urmăresc pe ceilalţi. Bineînţeles că nu erau la fel de buni ca mine! 🙂 😉

Dar nu am stat mult locului. Am fost primul dintre candidaţi, de asemenea, care a spus câteva cuvinte: ” Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru darul oferit, şi celor prezenţi sau absenţi, care s-au făcut agenţii lui! Atât… Voiam să spun doar „Mulţumesc!” „.

La plecare, eu şi „ajutorul potrivit” ne-am oprit la o terasă pentru a ne trage sufletele şi a mânca oarece. Mi-am amintit de zilele unei tinereţi furtunoase, când colindam oraşul ăsta în căutarea unei fericiri închipuite. Într-una dintre zilele alea a plouat cu găleata şi m-am adăpostit exact la aceeaşi terasă. De data asta, m-am rugat să nu plouă. Şi nu a plouat. A fost o frumoasă zi de octombrie, cu soarele blând uitându-se lung la noul meu carnet. Purta ochelari. De soare, normal! Ochelarii lui erau inima mea şi purtau marca „BUCURIE”. Îţi mulţumesc iar, Doamne… Iar şi iar!

Anunțuri

16 Responses to De ce m-am rugat ca ieri să nu plouă

  1. Radu. P. spune:

    Chiar daca suna banal, zic si eu FELICITARI IONATAN !!!
    Bucuria pe care ne-o aduci cu poezia ta , Domnul sa ti-o intoarca indoit!

  2. Rasturnache spune:

    Felicitari!

  3. Rodica Botan spune:

    …scriitorul s-a nascut mai demult…acum doar i-au dat certificatul de nastere…Banuiesc ca n-a fost usor sa-i convingi pe atitia ca existi…

  4. ionatan spune:

    Vă mulţumesc pentru felicitări. Mă onorează gândurile voastre bune. 🙂

  5. A.Dama spune:

    Multumim ca ne-ai spus in putine cuvinte atat de mult, Ionatane! Si multumim ca nu ai fost singur in aceasta imbucurare a fiintei! E frumoooos!

  6. allex spune:

    Felicititari si din partea mea. Chiar daca nu va cunosc imi place sa ma bucur cu cei ce se bucura .

    P.S. Mi-a facut placere sa citesc pe blog. Aveti un still frumos de a scrie !

  7. ionatan spune:

    Dragă Allex, îţi mulţumesc. Încerc să fac ce-am învăţat, cât pot mai bine. Poate că aşa voi reuşi să-mi descriu mai corect Domnul… 🙂

  8. ionatan spune:

    Mă întreb, A.Dama, oare aş fi tot atât de bun, dacă nu m-ai prezenta tu atât de frumoooos? 🙂

  9. DanutM spune:

    Iubite poet,
    Oameni limitati si imperfecti ca noi nu pot pretui cum se cuvine rolul profetic al poetului (in cetate sau in ecclesie).
    Lumea asta strimba este insa mai suportabila, daca nu cumva chiar mai senina, din pricina poeziei tale.
    Sa ne traiesti.

  10. ionatan spune:

    E minunat să aud aşa cuvinte frumoase şi să-mi mai şi fie adresate… 🙂 Mulţumesc!

  11. […] dori, cu aceasta ocazie, sa il felicit personal pe Ionatan pentru reusita lui, cu atat mai mult cu cat validarea i-a fost atribuita cu 11 voturi din 11!!! […]

  12. Camix spune:

    Mă bucur pentru tine! 🙂

    Ştiu că doreai de mult şi că ai fost amânat, de asemenea, extrem de mult pentru a ajunge acest moment!
    O fi el un eveniment al „firii”, după cum spui, însă – spun şi eu acum „reciproca teoremei”: Dacă primim răul, să nu primim şi binele? 🙂

  13. versace_cool spune:

    Felicitari Ionatan…Esti un om deosebit…se vede…Nu stiu de cand discutati voi aici..am ajuns pur si simplu cautand ceva pe google…am citit mai multe discutii despre tine ionatan…despre subiectele tale…as fi vrut sa discut mai multe cu tine..pt ca avem multe in comun.. Toata stima!

  14. ionatan spune:

    Ce bine le spui tu, camix…! Aproape ca mine! 🙂

  15. ionatan spune:

    Îţi mulţumesc pentru felicitări, străinule (străino?). Din păcate reuşesc să fiu foarte deosebit, e adevărat, dar de ceea ce vrea Dumnezeu să fiu… M-aş bucura să fie cum spui tu. Dacă vrei să vorbim mai mult, mă găseşti uşor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: