Nu şi pentru Dumnezeu

Publicam acest articolaş într-o revistă străină acum câţiva ani. Din păcate situaţia nu s-a schimbat mult de atunci, dimpotrivă…

Din ce în ce mai multe voci, mai mult sau mai puţin autorizate, animate de multe ori, de cele mai curate intenţii, cer, uneori cu vehemenţă, o abordare clară, făţişă, a problemei formelor de organizare sau de manifestare în bisericile evanghelice româneşti din ţară şi nu numai. Mai ales tineri, crescuţi şi educaţi în noile condiţii de libertate şi democraţie, căutători sinceri ai unei relaţii cu Dumnezeu care să reflecte propriile lor sentimente, gânduri, dorinţe, neînregimentate în nici un alt fel decât în realitatea experienţei unei generaţii care trăieşte altceva, vede altcumva, asimilează altfel, nu pe Hristros, ci raportul dintre credinţă, care e aceeaşi, şi o altă etapă istorică, dau substanţa acestui fenomen.Părerea mea e că aspectul merită o atenţie deosebită.

Pericolul e sa fie încurajate acele faţete ale manifestărilor fenomenului care accentuează aspectele negative existente dintotdeauna, încă de la Iuda sau Anania şi Safira, în sânul comunităţilor creştine: căutarea aspectelor scandaloase, a trădărilor, înşelăciunilor, deturnărilor, iubirii de Mamona, manipulărilor oamenilor în interes personal. E adevărat că există şi aceste aspecte, dar ele vor fi doar neghina lăsată să crească alături de grâul roditor şi binefăcător, până la seceriş. A le cultiva, înseamnă a hrăni cu propriul suflet dezvoltarea neghinei şi a risca înnăbuşirea firele de grâu, mai ales acolo unde sunt încă firave, unde n-au ajuns încă la maturitate.

Dar corul decibelilor care cer o reformare în primul rând culturală şi… morală! a creştinilor evanghelici, se înteţeşte. Temându-se de repercursiuni, unii adoptă pseudonime şi aleg să se manifeste doar pe calea mai puţin umblată a revistelor virtuale. Dar, chiar dacă, personal, nu agreez pseudonimul adoptat doar ca o formă de evitare a respunderii faţă de propriile declaraţii, nu pot să nu subscriu, de multe ori, unor întrebări dureroase, de genul: „pe ce căi, păstorul cutare a adunat averea pe care o are?”, „de ce nu poate cultura evanghelică să facă faţă confruntării culturale contemporane?”, „de ce sunt marginalizate valorile şi propulsate mediocrităţile?”, „problema „baronilor locali” e şi o problemă evanghelică?”…

Nu-mi propun răspunsuri şi nu voi comenta. Doar surprind un fenomen. Sunt alţii mai în măsură decît mine în a analiza, în a înainta şi promova soluţii. Poate şi printre cititorii acestor rânduri. Ne-ar interesa atitudinea dumneavoastră… Fiindcă acest fenomen există şi poate deveni o problemă.

Desigur, nu şi pentru Dumnezeu!

Anunțuri

2 Responses to Nu şi pentru Dumnezeu

  1. un fir spune:

    Subscriu, are de a face o parte din ceea ce ai scris,c red, cu duhul de judecată, Dumnezeu să ne ferească şi să ne scape de el.

  2. ionatan spune:

    Da, acesta este un aspect… Duhul de judecată nu va rezolva nicidecum problema, însă.
    Noii veniţi judecă închistarea existentă (de exemplu aspectul „habotnic”, considerat de ei învechit), pe când cei mai bătrâni judecă libertatea, „frivolitatea” acestora… Numai că drumul până la inima omului numai Dumnezeu îl ştie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: