Psalmul de sub perfuzor 17

Când un semen de-al tău îţi simte inima şi Îl vede acolo pe Hristos e ca o escapadă într-o minune: nu mai ştii ce să crezi despre tine. Te întrebi ce merite ai de te iubeşte Domnul aşa de mult… Dai tare din aripile credinţei de parcă acum începi să zbori şi eşti fericit. „Tată, Doamne al cerului şi al pământului; Te laud pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor. Da, Tată, fiindcă aşa ai găsit cu cale Tu.” Şi privesc lumea printre degete, de fericire. Ca un prunc, exact ca un prunc!

liniştea mă înconjoară în mijlocul durerii lumii şi nu o mai ştiu, durerea aceasta, şi merg înaintele toate cu inima alintată de cer. Ştiu că şi azi voi picoti sub perfuzie, că seara e fiindcă vine noaptea, că îmbătrânesc şi eu, oricât de exact ca un prunc mi-ar fi sufletul. Dar cine m-ar putea extrage din dor ca pe o măsea de aruncat?

Îmi place să mă aglomerez în iubire cum cloştii îi place să-şi numere puii, negri sau albi, porumbaci şi golaşi… Să le piu-piu o mică bucurie din bucuria mare pe care o am de la El!
Uneori plânge. De ierusalim amar, de-aia plânge… Şi ecoul răsună ca un suspin: „De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum îşi strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut!”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: