Am putea muri pentru Domnul? Dar să trăim şi să luptăm pentru El, am putea?

martie 24, 2008

Am asistat aici şi aici la secvenţe din filmul Quo vadis în care erau prezentate clipele martirizării creştinilor în arenele romane. Cumplite clipe… Ne-am recules, privindu-le, ne-am întrebat şi ne-am răspuns, am pus în balanţă mintea, inima, voinţa şi sentimentele noastre, credinţa, nădejdea, dragostea noastră… Oare noi am putea muri pentru Domnul nostru? ne-am întrebat…

Dar oare cât de apţi suntem să trăim pentru El? Să luptăm şi să învingem pentru El?

Scena prezentată acum e una „tare” de tot! Poate cea mai tare scenă din carte (am citit-o prima dată acum 40 de ani), filmul nu reuşeşte atât de bine.

Apare Ursus, sclavul frigian al Ligiei. Adoptă atitudinea de dedicare si de încredere în faţa morţii care îi caracterizează pe creştini.

Apoi apare Ligia, legată pe spinarea taurului. Este foarte bolnavă. Fusese inventat un adevărat spectacol pentru moartea lor…

În tribună, Vinicius, care Îl primise pe Domnul şi mărturia creştină şi o iubea mult pe Ligia, se roagă.

Ursus luptă pentru stăpâna lui. Întotdeauna un creştin adevărat va lupta pentru cei dragi, cu toată puterea lui. Iar Dumnezeu nu va sta degeaba.

Creştinul va lupta mai puţin pentru bunăstarea proprie, mai puţin pentru siguranţa proprie, cât pentru ceilalţi, pentru cei pentru care Dumnezeu l-a făcut responsabil.

Vinicius, în tribună, luptă în rugăciune pentru iubita lui. Dumnezeu luptă pentru ei toţi. Planul Său este salvarea lor, dar ei trebuie să lupte. Şi trebuie să lupte în Hristos! „Hriste!” strigă Vinicius în rugăciunea lui.

Când Ursus doboară taurul, Vinicius merge lângă cei doi, descoperindu-şi credinţa şi iubirea. Mulţimea rămâne impresionată şi pledează pentru viaţa celor trei.  Nero este forţat să se conformeze.

Tu ce ai face pentru cei dragi ţie?