Altă reverie

Pe luciul lacrimii vine seara,
Eu stau pe buza fântânii şi-aştept…
Iubirea-şi pogoară alene povara
La mine în piept.
 
Şi e din ce în ce mai uşoară
Umbra mea de-a lungul visării,
Că văd heruvimii cum împresoară
Un capăt al zării.
 
Pe-acolo voi trece într-un târziu
Ofranda s-o aduc, nepătată…
Să îndrept către mare, ca un pârâu,
Apa curată
 
A unei priviri de care măslinul
A rodit nesecat, ca fântâna…
Doamne, roteşte-ţi în mine seninul
Şi-ntotdeauna…

Publicitate