Nu îmi mai sug degetul, sau cum ne sfinţeşte Dumnezeu

Sorina, n-am să-ţi răspund punctual. Nici nu cred că este nevoie. Apreciez jocul tău şi îmi face plăcere sa te acompaniez, n-ar fi o problemă să fac la fel, (uite un început de cum aş fi putut trata postarea asta:  

Dacă nu mă înşel, henţul la volei ar trebui să fie cu piciorul? 🙂

Văd că stii jocul la evitare. Norocul meu ca am jucat volei în tinereţe. Dar ca un porumbel-vultur ce sunt, să mă apuc de ciugulit… 😉

Vrei să-ţi răspund în versuri?

@Sorina: E ca la copilul mic, atunci cand vrei sa il inveti sa nu mai greseasca: oricat de multe sfaturi i-ai da, pana nu se loveste el cu capul de prag, nu este convins ca asa e… Degeaba ii spui ca focul frige; ca, pana nu-i incearca el temperatura (sa inceapa sa urle din toti rarunchii simtind cum i se ridica basicuta), tot nu baga la cap… Ca sa nu ma frig in continuare, trebuie sa invat ca orice rau se intoarce impotriva mea (sub o alta forma)… Te-ai prins?

Oho, m-am prea prins! De vreo 50 de ani mă tot prind. Dar cine e cu henţul? Ai citit postul asta şi mă trimiţi după minge? Sau pe porumbel dupa râme (cu i din a, că dacă scriai cu diacritice aş fi ciugulit căciulitele şi codiţele): 

Oricum, dacă nu l-ai citit, citeşte-l acum. E răspunsul meu), dar pentru uşurinţa comunicării îl pun şi aici:

Nu îmi mai sug degetul, sau cum ne sfinţeşte Dumnezeu

Sunt lucruri şi fapte despre care nu-mi amintesc decât din ce-mi povestesc părinţii, sau alte persoane mai în vârstă. De exemplu despre cum era când locuiam “la biserică”. La începutul căsniciei lor, părinţii mei au locuit în apartamentul anexă din clădirea fostei biserici baptiste brăilene. Nu-mi amintesc, din perioada aia, decât o scară de lemn, în spirală, vopsită grena sau maron, pe care urcam ca să intrăm în casă. Şi magazia de lemne de jos, loc misterios şi plin de jucării. Aşa vedeam eu bucăţile de lemn de cele mai curioase forme îngrămădite acolo. Întotdeauna mi-a plăcut să lucrez cu lemn. Probabil dacă nu aş fi făcut poezii, aş fi fost templar. Sau sculptor. Dar sunt prea comod, totuşi… E mai uşor să pui ideile în cuvinte, decât în lemn. Mai uşor zvâcneşte un cuvânt, decât fibra de cireş.

Deci legătura mea cu biserica e veche, cât mine de veche. Dacă aş crede în predestinări de genul ăsta, aş spune că mi-a fost scris aşa, şi că semnul acestei sorţi era legătura vitală, încă din fragedă pruncie, cu biserica. Dar nu cred în predestinare. Însă o apropiere a mea de mine, tot era…

Aveam un obicei, în pruncie. Îmi sugeam degetul mare de la mâna dreaptă. Orice ar fi făcut mama, nu mă putea dezobişnui. M-a uns cu de toate, mi-a frecat degetul cu pelin, nimic… Într-o zi, din curiozitate copilărească, am vrut să mă joc cu cercurile gazierei. Cei mai în vârstă ştiu ce e o gazieră. O “maşină” de gătit micuţă, cu combustibil petrol. Avea deasupra câteva cercuri printre care ieşea flacăra. Mama tocmai luase borşul de pe foc. Am apucat cercul şi i-am dat imediat drumul ţipând. Nu era nimeni prin preajmă. Era seară. Am mers fuga la mama plângînd. Credea că sunt oboist şi m-a culcat. Am plâns toată noaptea. A doua zi au văzut părinţii mei motivul: degetele îmi erau pline de băşicuţe roşii cu lichid, dureroase. De câte ori încercam să le duc la gură, ţipam. Aşa am scăpat de obiceiul de a-mi suge degetul. Ăsta a fost modul cum a ştiut Dumnezeu să mă dezbare de obiceiurile rele şi ruşinoase: durerea. Aşa am scăpat de alcool, când m-a trimis în spital pentru prima dată, datorită beţiei, la aproape 30 de ani, apoi de ţigară şi de alte vicii… Aşa ne sfinţeşte El…

Şi fiindcă răspunsurile tale sunt în coadă… de porumbel, îmi rezerv dreptul să răspund în rafale… Deci cu „va urma”…

Anunțuri

6 Responses to Nu îmi mai sug degetul, sau cum ne sfinţeşte Dumnezeu

  1. Lorelei spune:

    Sper ca nu e un joc de cuvinte doar intre voi…de obicei eu nu vorbesc decat la propriu ma feresc sa vorbesc figurativ fiindca sunt riscuri mari de a spune ceva si a se intelege altceva…dar aici jocul de cuvinte ma face sa rog una din echipe sa ma primeasca…si cred ca merg pe mana baptistilor fiind si eu de mic copil baptista…
    Sorina cred ca un copil poate sa faca greseli dar eu ca parinte am datoria si responsabilitatea sa-l ocrotesc cum stiu eu mai bine…si Dumnezeu face la fel…ne lasa liberi dar daca IL acceptam ca Domn al inimii noastre EL impune regulile dupa care jucam in viata…in jocul vietii noastre trebuie sa tinem cont de arbitru….altfel ar fi un mare haos si sentimental si spiritual ….EL da cartonasele galbene si tot EL plaseaza mingea…

  2. ionatan spune:

    Nu este numai joc de cuvinte, Lorelei, este ceva mult mai serios. De „jocuri” din astea depind de multe ori vieţile oamenilor şi uneori chiar veşnicia lor. Dacă vrei să joci, eşti invitata mea. Dar aici nu e vorba despre „mâna baptiştilor”, e dăunător să vezi problema aşa. Este mana fiecaruia căutând pe Dumnezeu. Pe blog nu am treabă cu baptiştii, ci în primul rând cu conştiinţa mea înaintea lui Dumnezeu. Apoi cu prietenii. Mai ales cu cei care se joacă frumos. Ai grijă la pase! 🙂

  3. Lorelei spune:

    cand spun baptisti ma refer la un mod de gandire…cand spun joc ma refer la cuvintele gasite pe aici volei…si altele…prefer sa ma retrag…scuze!!

  4. Sorina spune:

    @lorelei: Ai dreptate; in acest caz, incercarile tale se pot rezuma la sfaturi si la justificarea lor; adevarul e ca multi oameni invata doar din greselile proprii; si, atunci, trebuie sa le ingadui sa invete asa cum pot ei… important e sa invete ceea ce trebuie… Eu, cel putin, asa gandesc…
    Indiferent in ce echipa ai dori sa intri, esti binevenita in acest „joc al replicilor”… Indiferent cum se numeste religia careia ii apartii, interesant e felul in care gandesti si, implicit, scrii… Asadar… no other rules!

  5. Sorin spune:

    Cine e dumnezeu ? Unde este el ?

  6. ionatan spune:

    Mă doare că trebuie să-ţi răspund la această întrebare, Sorine… 😦
    Ai putea să te întrebi mei concret: de unde-ţi vine iubirea, dacă ai aşa ceva?
    De unde-ţi vine conştiinţa, dacă ai aşa ceva?
    De unde-ţi vine speranţa, dacă ai aşa ceva?
    Şi dacă ai aşa ceva, dă-mi voie să-ţi spun: PARANOICULE! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: