Competiţie pe wordpress

martie 4, 2008

Suntem pe wordpress şi secvenţa asta e pe wordpress. Deci nu am greşit titlul, fiindcă veţi vedea o competiţie. Una cum numai aici puteţi vedea.

 Aici unde, pe wordpress, sau pe blogul tău? Dar blogul meu nu e pe wordpress?

Mie tare mi-a plăcut secvenţa asta. E din Ben-Hur. Am revazut-o de multe ori, ca să înţeleg eroismul, dar şi orgoliul, laşitatea şi ranchiuna gata de crimă… Da, e cam dură secvenţa. Dar conspirările şi deconspirările noastre cum sunt?


Câmpenia deştesuptului

martie 4, 2008

Ei, mă gândeam eu de multă vreme că s-a făcut ora de spus poveşti. Care poveşti încep cu unii şi se termină cu alţii. Sunt sigur că aţi înţeles tot până acum. Începând cu titlul…

Fără îndoială, pe mine nu mă exclud. sunt pe aici, cu una, alta. Cu unii, alţii… Asta e ce-am înţeles din ce-aţi înţeles voi. E adevărat că există un deştesupt în toată chestia asta. Mai ales când apa sâmbetei e pe aproape, câmpenia molcom înflorită cu preaspeţi glicocei ne încântă. Doamne, mare Ţi-e grădina!

Dar mai ales când decojim p(r)apuri. Ies nodurile de ţi se face şnur!
Că aşa-i la deconspinări. Dai şi fugi. Daniele, dacă n-oi fugi şi tu, chiar fără să dai, uită-te la mine! Că e greu de umblat pe faţă cu deştesuptul lucrurilor ştim noi cui. De ce crezi că le poezez eu? Că tare-i întinsă şi plină de glicocei câmpenia, primăvara…


Deznodând papura decojită de Daniel

martie 4, 2008

Daniel, m-ai uns pe inimă cu articolul ăsta.

De mai multă vreme îmi tot stăpânesc impulsul de a-mi justfica (şi) public propria mea poziţie relativ la abordările uneori prea însufleţite (şi care mă rănesc), constituindu-se într-un scrâşnet de roţi neunse dintr-o maşinărie ciudată…

Am fost catalogat ca laş, fiindcă nu am luat poziţie împotriva deconspiratorilor, sau pentru ei, neţinându-se cont de faptul că nu anumiţi oameni sunt marea problemă, cazurile individuale trebuie tratate individual, indiferent de contextul unde se face „judecata”, în biserică sau pe blog (sunt situaţii când se încurcă urât borcanele, luându-se ca ţinte oameni total nevinovaţi, sau chiar bine intenţionaţi în demersurile lor), ci un fenomen, o întreagă perioadă istorică…

Problemele astea însă, tu le tratezi magistral, n-are rost să mai fac şi eu poezie aici…

Altceva mă preocupă de fapt, un alt fenomen mă intrigă: au fost şi sunt oameni care au beneficiat şi beneficiază din plin de avantajele cuvenite luptătorilor împotriva regimului comunist, păstori şi alţi indivizi care s-au împăunat pe nedrept cu merite pe care nu la au…

Care şi-au creat (sau le-a fost creată) în mod cu totul artificial şi chiar vinovat, aură de dizidenţi, aură în care au ajuns să creadă ei înşişi şi care le-a schimonosit sufletul…

Cu ei cum rămâne? Tot aşa, la nivel de fenomen… De aceea nici nu dau nume. Deşi poate că ar trebui, asemenea oameni nu sunt capabili să mai vadă altceva decât groapa cu aspect de aură în care se află.

Întâi am intenţionat să pun asta ca şi comment pe blogul tău, dar ar fi fost observat mai puţin sau chiar deloc. Pentru mine însă e suficient de important, ca să-i dau drumul aici. Eventual putem începe un dialog interblog pe temă… Fii binecuvântat!

PS Nu dau numele ştiute, că nu au posibilitatea să se apere… Sunt atât de… duşi cu pluta, că nici nu cred că i-ar interesa vreodată părerea unuia ca mine…