Cum a iubit Hristos Biserica…

Şi S-a dat pe Sine însuşi pentru ea.

Văd oameni căutându-şi duminică de duminică locul pe băncile bisericii, aşezându-se şi gustând din bucatele duhovniceşti pe care le primesc. Unii au un zâmbet larg pe faţă, alţii sunt ascunşi după grimase impenetrabile, unii au măşti confecţionate cu migală în ani mulţi, iar la ieşire toţi se înghesuie să strângă mîini, dintre care a păstorului pare a fi cea mai preţuită.

Dincolo de toate astea e chipul Domnului ca bolta unui edificiu care ne găzduieşte pe toţi. El, Cel care a murit pentru mine… Pentru noi…

Cine vorbeşte despre dragoste fără să ştie şi fără să vrea să se jertfească, nu ştie ce spune. Numai El, dintre toţi marii oameni religioşi ai vremurilor, a ştiut să fondeze o şcoală a iubirii care poate trece de moarte. Dragostea omenească limitată la împlinirea plăcerilor personale şi egoiste nu va satisface niciodată.

Cupluri se fac şi se desfac căutând dragostea cu o frenezie vecină cu animalicul. Nu are cine le spune despre dragostea adevărată?

„Bărbatul să-şi iubească nevasta cum Hristos a iubit biserica şi S-a dat pe sine însuşi pentru ea…!” Aşa a ajuns El să poată pretinde apoi jertfa mea: „nu mai trăiesc eu, Hristos trăieşte în mine”. Adică e necesar să mor eu, ca să trăiască El.

De aceea e nevoie ca bărbatul să-şi iubească soţia până la a fi gata să se dea pe sine pentru ea: va determina astfel jertfa ei. Va fi apt apoi să trăiască prin ea. Asta dacă ea acceptă să-l preţuiască şi să asculte cum Biserica Domnului ascultă de El.

Altfel va fi înlăturată de Domnul dintr-un statut al ei pe care Domnul nu i-l mai recunoaşte.

Într-o relaţie, până nu se jertfesc amândoi, degeaba se jertfeşte unul…