Orbi, orbi, orbi!

Poţi spune că n-ai auzit? Că n-ai văzut?
Că Duhul, pe la tine n-a trecut?
Că n-ai observat degetul ferm
cu urmele de lacrimi şi lemn?

Că nu erai acasă, erai adânc în tine,
contemplând deziluzii şi vaste ruine?
Poţi spune orice, poţi lua de oriunde
frunza care pe Adam îl ascunde.

Nu crezi că te dă de gol fuga ta
în dosul verdelui din a frunzei manta?
Ce faci cu gândurile cele mereu străvezii?
Le astupi în viţele de la vii?

Un om umbla, un om alerga tot mai adânc
din ochiul său drept în ochiul său stâng.
Nu reuşea să-i cureţe de noroi:
erau orbi, orbi, orbi – amândoi!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: