Impresii poetice

noiembrie 20, 2007

A treia „replică”

Flori carnivore

De cele mai multe flori te poţi apropia fără frică. Numai unele sunt flori carnivore…
Îmi aduc aminte o ilustraţie dintr-un almanah vechi pe care l-am văzut pe când eram copil, la bunici. Un om ţinea o pisică atârnată deasupra unei plante.

Era şi o povestire despre cum alimenta omul planta respectivă: cât era doar un lujer firav îi prindea muşte şi i le oferea. Apoi broaşte, şoareci, păsărele… A ajuns la pisici şi câini, pe care planta le înfuleca de nu mai rămânea nimic. În cele din urmă el însuşi, nefericitul botanist, a căzut pradă propriilor experimente… A alunecat şi a ajuns între ramurile plantei sale şi între ventuzele ei carnivore.

Mi se părea nedreaptă, crudă, toată povestea. Pe atunci încă nu ştiam cum se dezvoltă păcatul, cum îl alimentăm zi de zi şi cum ajunge apoi să ne înghită. Acum ştiu. Doamne, fereşte-ne de cel rău!

TS:
Cum miroşi o floare fără să o ofensezi?
IP:
Când gingăşia creşte pe-un lujer de lumini,
Doar închinarea poate parfumul să i-l guste,
Sau dacă intri-n floare direct prin rădăcini,
Ca strop de rouă frântă de nările înguste.

***
dacă toate florile ar mânca oameni întregi
am fugi de grădinile botanice dar nu
unele chiar se sperie când vrei să miroşi
parfumul de aceea s-a dat un decret puneţi-vă mănuşi
acoperiţi-vă cu aer curat şi nu faceţi ţăndări închipuirea
şi spinii fac flori uneori cele mai frumoase flori
cele de pe fruntea Lui care dor ca lăncile

la orice floare se ajunge prin rădăcini
Doamne, potriveşte-mă crucii când înfloreşte fă-mă rouă
sorbită de rădăcinile spinilor din coroana înfiptă
în taina Lui


Impresii poetice

noiembrie 20, 2007

A doua „replică”
Plasă la circ

Avea chipul alb, masca roşie şi hainele schimonosite. Dar cel mai schimonosit îi era sufletul. Pe sârma circului mergea, dar de pe calea sufletului său cădea în fiecare zi. Şi nu avea plasă acolo… Iubirea nu poate fi plasă la circ.

TS:
Ce e cel mai periculos în mersul pe sârmă, în afară de cădere?
IP:
În aer acrobatul îşi numără arginţii
Ce i-au ramas din mersul pe sârma unui vis.
În el îşi înfipsese amărăciunea dinţii:
Nu i-a plătit iubirii, aşa cum i-a promis.

***

soarele a săpat o rază în lemnul mesei mele azi
lumina alină colţurile tăioase ale-ncăperii
sentimentele vor să înveţe mersul pe sârmă
dar nu e nimeni plasa iubirii să o desfăşoare
parul durerii să îl doboare baalii şi astarteele fricii
să le dea de pământ nu e nimeni

nu îţi voi da niciodată paharul gol
întotdeauna va da peste el
bea-l îninte să te caţări acolo
mi-a spus El