Impresii poetice

noiembrie 18, 2007

Nu e obligatoriu

În bucurie suntem într-un fel, în necaz în alt fel, pecetea lumii ne schimbă prea puţin, văd aceiaşi oameni pe aceleaşi pedestale mai mici sau mai mari, dar neapărat piedestale, nu ca să vadă la depărtare, ci ca să fie văzuţi. Da, eu îi văd, îi văd şi ceilalţi, dar îi vede şi duşmanul, îi însemnează şi îi vânează, cu atât mai vârtos, cu cât piedestalul le e mai înalt…

Ei aşteaptă să le fie viaţa mai luminată, mai clare privirile şi orizontul mai larg, dar loviturile îi clatină, acolo pe piedestalele lor se îndoaie şi se tăvălesc, marea îi înghite câte puţin, ajung să împută respiraţia câte unui chit uriaş… Dar nu e obligatoriu.

***
nu e obligatoriu să ne bucurăm până la capăt
dar nici amarul nu-i obligatoriu
cei mai mulţi pun uitarea să sape-mprejur poate dau de apă
dacă nu de-un mormânt tot rămâne
doar să catadixim a cântări în privelişte umbra
curcubetelui adăpostul smereniei că arde soarele
ochiul zăbovit în plâns deşi nu e obligatorie
flacăra doar strigătul dacă nu
vei fi o crampă a unui chit şi atât
afară iese soarele în fiecare dimineaţă şi seacă
ţărmul unde ar trebui şi unde nu


Impresii poetice

noiembrie 18, 2007

Lacrimi…

Am revăzut aseară fimnul Vraciul, cu Jerzy Binczycki, după 20 de ani, cred… Mi-am amintit reactia de atunci şi, peste drama de pe ecran se suprapunea propria mea poveste. Făceam o paralelă pe care, probabil, şi Dumnezeu o face între ceea ce a dorit pentru vieţile noastre şi ceea ce se întâmplă de fapt…

Orice fel de neidentificare este un paralelism dureros… 

***
lacrimi de dor lacrimi de vis lacrimi de om
lacrimi cât toate-ncăperile cât toate-nchinările
cât toate icoanele lacrimi fecioarele inimii lacrimi flăcăi
lacrimi imense podeţe peste iubire
lacrimi iertare lacrimi durere lacrimi nămeţi
şi o singură dimineaţă împodobită ca un obraz