Impresii poetice

noiembrie 14, 2007

Amprente

Aţi văzut vreodată creierul unui om? Măcar în poză. Parcă cineva şi-a lăsat acolo amprentele. Toată suprafaţa lui e striată, zbârcită, pliată, astfel ca să ofere o zonă cât mai mare pentru tot felul de conexiuni nervoase. Dar aspectul e acela al unor amprente…

***
şi m-ai clădit pe dinăuntru şi m-ai clădit pe dinafară
ai pus împrejur suferinţa ca pe un steag curat
cum Îţi pot mulţumi fără să-mi plâng fecioria căutării
pe munţii cunoaşterii în văile pulberii lâna de aur
din haina mea de nuntă ce ai ţesut

ce nestemată de persoană e Numele Tău de aceea
vrea lumea să-Ţi vadă mereu buletinul dar în cer
nu e stare civilă aşa că miraţi-vă şi cârtiţi cât vreţi
Dumnezeu va fi întotdeauna altceva decât inima
omului decât minţile lui pierdute ca un izvor în păduri

şi când m-ai clădit parcă aveam urme de degete
pe encefal parcă erau amprentele cuiva în inima mea