Impresii poetice

Greutatea rugăciunii

A mai auzit povestea asta o dată. Acum e a doua oară. A pus-o cineva pe Confesionala fără să specifice autorul sau sursa. Am încercat să o aranjez puţin, fiindcă mi-a deschis pofta de scris… Aşadar:

O femeie săracă „după vorbă, după port”, a întrat într-o zi în băcănia lui John. S-a apropiat de stăpânul magazinului într-un mod foarte umil şi l-a întrebat dacă nu ar putea sa-i dea pe datorie ceva de mâncare. Avea acasă pe soţul ei care era foarte bolnav… El nu putea munci, şi mai aveau şi o droaie de copii care trebuiau hrăniţi. John însa îi spuse că nu-i poate da nimic pe datorie, pentru că ea nu are credit la magazinul său. Lângă tejghea se mai afla un client care a auzit discuţia dintre cei doi. Acesta ii spuse băcanului că va acoperi el costurile pentru tot ce femeia va comanda pentru familia ei.

Băcanul îi ceru femeii lista cu cumpărăturile de care avea nevoie, iar ea, după ce stătu o clipă pe gânduri, scoase din geanta-i ponosită o bucăţică de hârtie pe care i-o înmână acestuia, grăbită şi bucuroasă.
„Uite cum procedăm”, zise băcanul, privind şmechereşte la clientul care se oferise să plătească, „tu, femeie, pui lista pe un taler, iar pe celălalt eu pun marfă până se echilibrează”.
Dar curând s-a întunecat la faţă, a făcut ochii mari de nedumerire şi nu şi-a putut înăbuşi mormăitul: „Nu-mi vine sa cred!” Cântarul stătea înclinat în partea cu hârtia, oricâtă marfă punea el în cealaltă. Clientul zâmbea, iar băcanul tot punea pe cantar alimente. În sfârşit, când nu mai încăpea nici un ac, iar femeia privea cu mulţumire pe binefăcătorul de alături, băcanul smulse înciudat bucăţica de hârtie, o privi cu mare uimire şi exclamă: „E doar o rugaciune!” Îi arătă celulalt ca şi cum ar fi avut nevoie de martori.
Femeia scrisese: „Iubite Doamne, Tu îmi cunoşti nevoile, aşa că eu le pun în mâinile Tale.”

În vreme ce John, băcanul, nu-şi putea reveni din şoc şi gesticula mereu, femeia şi-a luat aliumentele, i-a mulţumit acelui străiun generos, şi a plecat. Străinul a achitat cum promisese, explicând băcanului: „Nu fii necăjit, tu nu ai pagubă. Femeia asta a meritat toţi banii. Numai Dumnezeu ştie ce greutate are o rugăciune….”

***
nu vreau să treacă seara fără să aduc inimii porţia ei
oricât de goală mi-ar fi fost astăzi trăirea nu vreau
faldul disperării să acopere un colţ de geam gârbovit
după aspra lumină a locului unde eram când mureai

şi ai pus pe cântar moartea Ta eu am zburat deodată
un echilibru de cer mă ţinea transparent de se vedea
alinierea planetelor ca bornele kilometrice ale iertării
pe una din ele suferinţa nu face doi bani numai ruga
nici toată marfa lumii nu face doi bani numai ruga
planeta aia se cheamă credinţa mea credinţa lui
credinţa ta şi are îngeri pe jos şi are inel de logodnă
şi greutatea rugăciunii unui preaiubit

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: