Impresii poetice

noiembrie 10, 2007

Greutatea rugăciunii

A mai auzit povestea asta o dată. Acum e a doua oară. A pus-o cineva pe Confesionala fără să specifice autorul sau sursa. Am încercat să o aranjez puţin, fiindcă mi-a deschis pofta de scris… Aşadar:

O femeie săracă „după vorbă, după port”, a întrat într-o zi în băcănia lui John. S-a apropiat de stăpânul magazinului într-un mod foarte umil şi l-a întrebat dacă nu ar putea sa-i dea pe datorie ceva de mâncare. Avea acasă pe soţul ei care era foarte bolnav… El nu putea munci, şi mai aveau şi o droaie de copii care trebuiau hrăniţi. John însa îi spuse că nu-i poate da nimic pe datorie, pentru că ea nu are credit la magazinul său. Lângă tejghea se mai afla un client care a auzit discuţia dintre cei doi. Acesta ii spuse băcanului că va acoperi el costurile pentru tot ce femeia va comanda pentru familia ei.

Băcanul îi ceru femeii lista cu cumpărăturile de care avea nevoie, iar ea, după ce stătu o clipă pe gânduri, scoase din geanta-i ponosită o bucăţică de hârtie pe care i-o înmână acestuia, grăbită şi bucuroasă.
„Uite cum procedăm”, zise băcanul, privind şmechereşte la clientul care se oferise să plătească, „tu, femeie, pui lista pe un taler, iar pe celălalt eu pun marfă până se echilibrează”.
Dar curând s-a întunecat la faţă, a făcut ochii mari de nedumerire şi nu şi-a putut înăbuşi mormăitul: „Nu-mi vine sa cred!” Cântarul stătea înclinat în partea cu hârtia, oricâtă marfă punea el în cealaltă. Clientul zâmbea, iar băcanul tot punea pe cantar alimente. În sfârşit, când nu mai încăpea nici un ac, iar femeia privea cu mulţumire pe binefăcătorul de alături, băcanul smulse înciudat bucăţica de hârtie, o privi cu mare uimire şi exclamă: „E doar o rugaciune!” Îi arătă celulalt ca şi cum ar fi avut nevoie de martori.
Femeia scrisese: „Iubite Doamne, Tu îmi cunoşti nevoile, aşa că eu le pun în mâinile Tale.”

În vreme ce John, băcanul, nu-şi putea reveni din şoc şi gesticula mereu, femeia şi-a luat aliumentele, i-a mulţumit acelui străiun generos, şi a plecat. Străinul a achitat cum promisese, explicând băcanului: „Nu fii necăjit, tu nu ai pagubă. Femeia asta a meritat toţi banii. Numai Dumnezeu ştie ce greutate are o rugăciune….”

***
nu vreau să treacă seara fără să aduc inimii porţia ei
oricât de goală mi-ar fi fost astăzi trăirea nu vreau
faldul disperării să acopere un colţ de geam gârbovit
după aspra lumină a locului unde eram când mureai

şi ai pus pe cântar moartea Ta eu am zburat deodată
un echilibru de cer mă ţinea transparent de se vedea
alinierea planetelor ca bornele kilometrice ale iertării
pe una din ele suferinţa nu face doi bani numai ruga
nici toată marfa lumii nu face doi bani numai ruga
planeta aia se cheamă credinţa mea credinţa lui
credinţa ta şi are îngeri pe jos şi are inel de logodnă
şi greutatea rugăciunii unui preaiubit


Impresii poetice

noiembrie 10, 2007

„Stăpâniţi-l-vă!”

Nu, nu e o greşeală. „Stăpâniţi-l-vă” este o construcţie puţin forţată gramatical (nu vă recomand să o folosiţi în teza de limba română), dar care îmi foloseşte mie să spun ce vreau să spun în poezia de mai jos.
Dacă noaptea dorm bine, dimineaţa primesc un cadou. Aşa a fost şi azi. Aveam în vârful degetelor minţii poezie asta. De fapt ideea ei, că vorbele le-am pus eu. Găselniţa cu „stăpâniţi-l-vă” nu ştiu cum mi-a venit.

M-am trezit gândindu-mă cât de fals poate fi dictonul atât de îndrăgit de cei mai mulţi oameni, „trăieşte clipa”… Fiindcă el întoarce exact invers realitatea, care e ceva de genul „clipa te trăieşte”. „Trăieşte clipa” conferă momentului importanţa veşniciei, excluzând-o pe aceasta. „Trăieşte clipa” te ajută să uiţi de moarte, moartea însă nu uită de tine. Ia naştere astfel o uriaşă confuzie, demnă de prinţul amăgirii.

Dragii mei, stăpâniţi-l-vă!

***
atunci omul s-a gândit că Dumnezeu a creat clipele
şi le-a adăugat în om zicându-le creşteţi înmulţiţi-vă
umpleţi omul si stăpâniţi-l-vă

apoi că ele s-au văruit care mai de care
de n-a mai rămas din bietul om decât un mormânt
cu grilaj la periferie omule omule
chiar ai crezut că sunt clipe şi-atât
atingerile alea multicolore paleta aia de pictor
chiar ai crezut că ştii să pictezi
de ţi-ai legat de gât bidineaua