Impresii poetice

noiembrie 9, 2007

Voi vă gândiţi la moarte?

Nu cred totuşi că e vreun om care să nu se gândeacă la plecarea de pe lumea asta. Măcar atunci când îl doare ceva, măcar atunci când apare câte un loc gol împrejurul lui, sau când se suie la volanul maşinii pentru un drum mai lung şi mai greu… Eu mă gândesc la asta şi când scriu. Ca acum, de exemplu. Singura mea certitudine e că nu am trăit degeaba. Credinţa şi nădejdea mea e că voi trece în veşnicie unde voi fi cu Domnul meu. Mai departe e treaba Lui.

Bineînţeles că şi până acolo tot treaba Lui e, mă ia zilnic de mână şi îmi spune: hai, mai trebuie să faci asta şi asta, mai avem de mărturisit aici şi dincolo, mai avem de scris câteva poezii, mai avem de îndurat puţin… De parcă aş fi capabil de ceva! Că înafară de gândul care îmi e ocupat cu moartea, de exemplu, nu am altceva foarte sănătos…

***
şi mereu mă îndoliez la marginea gropii câte unui cuvânt
şi plâng acolo şi râd ca un apucat până la ziuă
Doamne Tu ştii de ce trebuie să fie aşa frig împrejur
de acolo din groapă se ridică un îngheţ definitiv
ca o moarte care s-a aplecat peste marginile mormântului
înafara lui nu înăuntru

să mă vadă adică şi pe mine cum încă fentez colţul ierbii
unde intră fiecare ins aruncat de mama lui la impresii


Impresii poetice

noiembrie 9, 2007

Ce e poezia?

Parafrazând un text biblic, putem spune că e ceva asemănător credinţei: „o încredere… în lucrurile nădăjduite, o… încredinţare despre lucrurile care nu se văd”.

Nu peste multă vreme voi avea lansare la Iaşi cu ultimele două cărţi de poezie. E normal să mă întreb cum voi răspunde dacă voi fi întrebat ce e poezia. Şi va trebui să fiu convingător, să dau astfel greutate propriei mele poezii. Dar şi propriei mele credinţe.

Ion Barbu spunea despre poezie că ar fi un „joc secund” şi nu greşea prea mult. După atâţia ani de scris poezie, am ajuns la o concluzie asemănătoare. Poate că nu întotdeauna e un joc, dar e o „loterie” spirituală care te seduce, ca orice loterie.

La mine, poezia e un raport între elemente din realitatea imediată a vieţii alese după anumite criterii, şi elemente ale acelei realităţi interioare, de multe ori suficient de înceţoşată pentru a-mi lăsa o mare libertate de alegere, dar neapărat de o drastică prezenţă, a sistemului propriu de credinţe.

Ceea ce facilitează această „logodnă” între real şi interior (dar nu mai puţin real) e laxitatea nemăsurată a unui alt raport, acela dintre cuvinte. Aici însă regulile sunt ceva mai stricte (gramaticale, etc), dar nu suficent de stricte încât să îngrădească îmaginaţia. Iar pe ea – imaginaţia – o vei regăsi mereu şi peste tot. Şi în credinţă, şi în nădejde, şi în dragoste.

Toate acestea fac poezia. Dar ea întotdeauna va fi tributară unui sistem personal de valori. Concepţiei proprii „despre lume şi viaţă”. Spune-mi ce poezie scrii şi îţi voi spune cine eşti. Voi aţi înţeles ceva? Fiindcă eu prefer să fac din toate… o poezie! 

***
pun laolaltă clondirul ultimei revărsări
cu malurile rămase nemâncate la cina întinderii
ce capăt aia merit o explozie de împrejurimi ca atunci
când Dumnezeu ctitorea ca atunci prima dată
când am strigat elefantul pe nume elefantule şi mi-a plăcut

adam era mare poet cel mai mare
fiecare cocostârc zboară cu poezia lui între aripi
cărând toamne de colo colo cât e albastrul
unde ai rămas când ne-am dat peste cap
şi ne-am transformat în primejdii de atunci
poezia mai zbate muribundă ciotul aripii şi
mai mănâncă pe câte unul