Buzunarele fiinţei noastre

eye_tear.pngOare de ce îngăduie Dumnezeu suferinţa? s-au tot întrebat oamenii în decursul vremurilor, unii căutând sincer un răspuns în credinţa lor, alţii căutând să blameze credinţa în Dumnezeu şi să semene îndoiala, dovedind doar tendinţa omului de a nu asculta de voia divină.
  
Urmăream şi eu cu inima strânsă furia naturii şi  nu înţelegeam prea mult. Apele ieşite din matca lor, distrugând case şi drumuri, rosturi şi culturi agricole, înecând indiferente pâinea oamenilor şi agoniseala lor de o viaţă… Să fie asta voia Domnului…? Oare de ce îngăduie Dumnezeu toate astea? Era o întrebare care nu putea fi ocolită.

E clar că nu voi avea eu un răspuns la întrebarea asta. Dar există altceva: o soluţie! Dumnezeu nu dă răspunsuri teoretice problemelor noastre, El dă soluţii concrete. Domnul Isus nu a cerut explicaţii, El a ascultat şi a devenit soluţia problemei. S-a dezbrăcat de slava Sa şi a devenit trup uman, asumându-Şi în modul cel mai practic rezolvarea problemei înstăinării omului. Nu a venit cu soluţii teoretice, sau cu propuneri de genul “Dar n-ar fi mai bine să…”. El S-a jertfit. Priveam imaginile de coşmar ale inundaţiilor şi mă gândeam la toate astea.

Toate acele cuvinte scrise pentru învăţătura noastră în Scripturi, toate sunt cuvinte vii. Adică nu doar nişte cuvinte puse acolo ca să le citim şi să înţelegem ce şi cum vrem noi, sau învăţătorii pe care ni-i dăm la un moment dat, ci soluţii veşnice la problemele atât de imediate şi de dureroase ale oamenilor din toate locurile şi din toate timpurile.

“Cuvântul viu” nu înseamnă explicaţie teoretică, filozofie ori teologie omenească, nici măcar argumentare mai mult sau mai puţin ştiinţifică, ci pur şi simplu soluţia practică, directă şi eficientă. O explicaţie teoretică poate fi înţeleasă ori nu, teologiile şi filozofiile omeneşti pot fi înţelese ori nu, dar soluţia practică este acceptată şi urmată, ori este respinsă. Nu pot să nu înţeleg că mă doare şi că e musai să fac ceva să scap de durere. Dar ştiu ce soluţie aleg pentru asta? De aici vine suferinţa omului: din respingerea singurei soluţii eficiente cu adevărat.

Şi am în minte un exemplu cât se poate de clar. După inundaţiile frecvente din România, soluţia la care se recurge imediat e… strângerea de ajutoare. Compasiunea umană, fie că izvorăşte din credinţă, fie că are la bază alte raţiuni sau sentimente făţarnice, s-a dovedit a fi calea potrivită de răspuns. “Plângeţi cu cei ce plâng” nu a fost doar o vorbă, ci şi-a arătat valenţele de “Cuvânt viu”.

Dar cum să vedem soluţia asta la nivelul vieţii celor direct afectaţi? “Cuvântul viu” e o soluţie generală şi apelează mai degrabă la cei ce… nu-s în situaţia să plângă pentru ei înşişi, ar putea înţelege unii…

În primul rând e nevoie de o raportare corectă. Din punct de vedere biblic, un necaz sau o suferinţă sunt încercări, nu un dezastru personal. Încercarea vizează tocmai sporirea în viaţa individului a eficienţei soluţiei adevărate şi veşnice la orice problemă. Mulţi oameni se roagă cu înfocare “Doamne, sporeşte-mi credinţa!”, dar când Dumnezeu răspunde rugăciunii lor, ei îşi astupă urechile şi încep să plângă. Dar nu există altă modalitate concretă de creştere a credinţei noastre, decât încercarea.

Un necaz nu este altceva decât un buzunar al fiinţei noastre în care Dumnezeu toarnă credinţa. Şi pe măsură ce se umple un buzunar, El ni-l cere pe următorul. Nu ne dă explicaţii teoretice, ne dă soluţiile Sale practice şi eficiente. El are toată credinţa la dispoziţie, dar noi suntem gata să-I oferim buzunarele fiinţei noastre? Sau le-am umplut cu nimicuri, cu bani, cu grijuri, cu egoism, şi nu vrem să renunţăm la ele? Atunci să nu ne mai rugăm pentru mărirea credinţei, dacă nu suntem gata să suferim!

Anunțuri

4 Responses to Buzunarele fiinţei noastre

  1. andrei spune:

    Foarte interesant si … parctic.
    Intr-adevar, e un raspuns viabil.

    E oare vreun raspuns cu privire la/despre cei care pier in astfel de „incercari” ?
    La strangerea de ajutoare ar fi cumpararea cosciugului?

  2. ionatan spune:

    Îţi mulţumesc, Andrei. Îţi mulţumesc că nu înţelegi, provocându-mă astfel la explicaţii.
    Da, este un răspuns pentru cei care pier de felul lor. În astfel de încercări, în altfel de încercări, sau pur şi simplu pier. El Se cheamă Isus Hristos.
    Iar strângerea de ajutoare nu înseamnă cumpărarea coşciugului, care, până la urmă, prea puţin îl interesează pe acela căruia îi este destinat. Ea se referă la cei rămaşi, cei prin care Se face viu Cuvîntul.

  3. ionatan spune:

    Îţi mulţumesc, Andrei. Îţi mulţumesc că nu înţelegi, provocându-mă astfel la explicaţii.
    Da, este un răspuns pentru cei care pier de felul lor. În astfel de încercări, în altfel de încercări, sau pur şi simplu pier. El Se cheamă Isus Hristos.
    Iar strângerea de ajutoare nu înseamnă cumpărarea coşciugului, care, până la urmă, prea puţin îl interesează pe acela căruia îi este destinat. Ea se referă la cei rămaşi, cei prin care Se face viu Cuvîntul.

  4. marius B spune:

    Foarte faina ideea cu necazul ca buzunar in care Tata toarna credinta. 🙂 Chiar aveam nevoie de o asa imagine mentala. 🙂
    Multumesc!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: