Nu eu hotărăsc!

septembrie 13, 2007

scriu.gifPrivesc noua mea carte şi mă întreb: ce înseamnă ea pentru mine? Ce înseamnă pentru ceilalţi? Dar pentru Dumnezeu? Am investit în ea timp, mult timp. Practic a însemnat viaţa mea pe toată perioada cât am scris-o. A îmsemnat o relaţie specială cu Dumnezeu şi un gând de iubire permanent şi special pentru cititorii mei. Până la urmă e reflectarea unei subiectivităţi devenită fapt – adică o carte.

Am investit în ea bani. Pentru mine e destul de scumpă cartea, numai s-o cumpăr, dar s-o public! A însemnat o jertfă. „Păi dacă-ţi place să-ţi vezi numele… pe toate gardurile”, îmi spunea cineva până nu demult. Nu zic, e şi asta. Am învăţat de la Tata, normal, avem acelaşi nume. Mă chem creştin, de la Cristos. Eu asta văd în această investiţie: mărturia, comoara din cer.

Am încercat să scriu altfel şi mi-a plăcut s-o fac. Ceva mai accesibil ca înainte… Unii condamnă lucrul ăsta spunând că am făcul compromis cu gustul mediocru. Treaba lor. Întotdeauna se va găsi cine să citească. Ei să nu citească decât ce le place. Am aici pe blog secţiunea „Omul ca rod„, care nu e decât o continuare a acestui mod de a scrie. Probabil că nu voi înceta niciodată să scriu şi aşa. Pentru că bucuria mea e aceeaşi, dacă nu mai mare, scriind aşa, ca atunci când scriu neîncorsetat de reguli (ca în „Poezia de zi cu zi„).

Dincolo de toate astea şi mângâindu-le e Duhul Domnului meu pe care caut să-L mărturisesc şi să-L laud cu tot ce scriu. Da, sunt un păcătos şi un nevrednic şi eu, cel care scriu şi mă bucur de ce scriu, ca şi voi, care citiţi şi vă bucură (sau nu) ce citiţi. Unii aleg să facă plăcinte, alţii plozi, alţii politică… Eu am ales să fac poezii! Cu toată puterea mea, aşa cum îmi spune mie Scriptura. Iar câtă e puterea mea nu hotărăsc eu.