Scriam acum câţiva ani…

Înteleg foarte bine preocuparea acelora care pledeazã pentru plasarea într-o ordine de încadrare a culturii specifice de la care ne revendicăm noi, pocăiţii, pentru nevoia noastra de identitate. Şi eu sunt dintre cei care cred că, înainte de a şti cum arăt, este bine să ştiu unde mă aflu.

Acum 20 de ani nu puteam vorbi în România decât despre pocăiţi şi despre bisericile sau evanghelizarile lor. Singurele manifestări culturale care aveau uneori oarecare ecou (repede stins de pompierii ateismului comunist), erau cele muzicale. Se punea pumnul în orice gură care ar fi îndrăznit să-L proclame pe Hristos în vreun for cultural şi erau uscise în faşă aspiraţiile artistice ale celor neînregimentaţi politic sau din familii de pocăiţi. Eu a trebuit să aduc suferinţă Domnului, familiei şi bisericii şi să accept compromisul cu Satana, pentru a-mi urma vocaţia şi pentru câteva amarâte de premii literare, o lungă şi neagră perioadă de vreme.
 
Din cauzele amintite nu putem vorbi despre cultură evanghelică în România – (nici „sub”, nici altfel, până în 1990). După aceea, explozia care a urmat a speriat cultura tradiţională ortodoxă, care a încercat – şi va mai încerca, atât cât îi va sta în putinţă – să îngroape prin ignorare ostentativă, atunci când nu i se oferă mijloacele să conteste valoric – vezi cazul Ioan Alexandru, a cărui moarte a trecut practic nebăgată în seamă – ceea ce nu-i convine. Deşi poetul nu a fost un reprezentant al pocăiţilor… Nu mă refer neapărat la clerul ortodox, ci la toţi criticii şi criticioşii, creatorii şi creierii culturii româneşti contemporane cu mai mult sau mai puţin colorate obraze creştin-ortodoxe…
 
Schimburile de vizite şi părtăşiile între biserici, comuniunea bazată pe acelaşi set de valori, cu adâncime duhovnicească, nu a cerut şi nu cere nici acum vreun mandat cultural. Nu cultura se vrea reprezentată prin acestea. Este altceva – şi uneori mă întreb dacă nu greşesc! – este nevoia de exprimare cu mijloacele cele mai lustruite ale inimii, e nevoia de frumosul iradiat de Adevăr, de frumosul hrănit în mod consecvent şi conştient de sufletul de artist în care locuieşte Hristos, până la calitatea de frumos responsabil. Iată, va propun o categorie estetică: „frumosul responsabil”. În loc de „arta militantă”, dacă vreţi.
 
Termenul de „sub-cultură evanghelică”, mai rău, „ghetou evanghelic” – cu mai apăsate conotaţii de „inferior şi de condamnat” era folosit de o nou apărută atunci, dispărută azi, revistă evanghelică (în anii imediat următori revoluţiei). Poate că atunci se justifica oarecum plasarea în coada plutonului cultural românesc, a respiraţiei culturale evanghelice din care chiar revista respectivă făcea parte. (Şi trebuie sa afirm pe cale de consecinţă că existenţa unor astfel de reviste cu pretenţii culturale, azi este anacronică. Dacă nu sunt reviste de cult sau de comunităti cultice zonale, trebuie sa fie reviste de cultură – ceea ce e cu totul altceva.)

Dacă acum folosim termenul de „sub-cultură” trebuie să ne limităm la înţelesul de „subansamblu”. Nu încerc o analiză mai amanuntită, că m-aş încurca, probabil. Dar această respiraţie culturală evanghelică, această voce, începe să capete specificitate, vigoare, uneori chiar strălucire. Vine vremea, şi acum a şi venit, când putem spune cine suntem, chiar trebuie să strigăm, ca sa fim auziţi!, putem răcni în cultura românească Numele Domnului şi trebuie să o facem fără să ne fie ruşine că nu avem o voce formată…
 
S-ar putea să trebuiască să privim problema din două perspective: aceea a lui Hristos care conduce istoria şi cultura, şi aceea a oamenilor care le fac…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: