În poză nu mi-e frică de nimic

septembrie 5, 2007

om1.jpgDaniel

Una dintre caracteristicile bolii mele este că în fotografie nu tremur. Acolo nu mi-e frică de nimic.

Într-o zi, un copilaş de vreo patru anişori (mi-am adus aminte citind aici), după ce m-a privit îndelung, a deliberat în sinea lui, apoi m-a întrebat: „Nenea, da’ ţie ţi-a fost frig şi ai rămas aşa”?

Altă dată (eram pentru prima oară într-o biserică baptistă din alt oraş) un om în toată firea, cam de-o seamă cu mine, s-a aşejat alături, pe bancă. L-am simţit oarecum stânjenit, dar eram atent la ce se întâmpla acolo şi nu i-am dat atenţie. La un moment dat am fost invitat să spun o poezie. Când m-am întors la locul meu, el mi-a luat înfrigurat cartea din care citisem (nu mai ştiu care dintre volumele mele era), a fruzărit-o atent, apoi m-a întrebat arătând spre numele de pe copertă: „Dumneata eşti aici?” I-am confirmat.

La ieşire m-a invitat la masă. Acolo mi-a mărturisit: „Când m-am aşezat prima oară lângă tine şi am văzut cât de tare tremurai, mi-am spus: Doamne, da’ beat e ăsta!” Acum este unul dintre cei mai buni prieteni ai mei şi un admirator înfocat (el al meu si eu al lui!).

Ce anume a făcut deosebirea între explicaţia pe care şi-a formulat-o copilul şi aceea pe care şi-a dat-o prietenul meu cu privire la aceeaşi realitate? Oare nu cumva, cu cât adunăm mai multă „experienţă” de viaţă, ne încărcăm şi cu noroiul ei? Din motivul ăsta ne cere Isus Domnul să ne facem ca şi copiii pentru a intra în Împărăţie?


Laudele Domnului vs. laudele omului

septembrie 5, 2007

om1.jpgTradiţia e plină de sfinţi şi de vieţile lor. De învăţăturile şi de căile lor. E plină de legea si de mărturia lor.

Citeam şi voiam să înţeleg... Tradiţia ne vorbeşte mult despre "ce am auzit, ce ştim, ce ne-au povestit părinţii noştri", iar psalmul continuă "nu vom ascunde de copiii lor; ci vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului, puterea Lui, şi minunile pe care le-a făcut."

Tradiţia omului vesteşte laudele omului. S-a umplut calendarul de sfinţi, care mai de care mai lăudaţi, de ioani, marii, ştefani, văsii ori ghiorghi... Omul pe om mărturiseşte şi lege şi-l face.

Dar "El a pus o mărturie în Iacov, a dat o lege în Israel, şi a poruncit părinţilor noştri să-şi înveţe în ea copiii, ca să fie cunoscută de cei ce vor veni după ei, de copiii care se vor naşte, şi cari, când se vor face mari, să vorbească despre ea copiilor lor, pentru ca aceştia să-şi pună încrederea în Dumnezeu, să nu uite lucrările lui Dumnezeu, şi să păzească poruncile Lui."

Aşa era şi aşa este. A pus mărturia Sa într-o naţiune aşa cum ne punem noi numele peste copiii noştri. Pune mărturia Sa în fiecare dintre noi. Legea Sa e mai presus de orice înţelegere, dar şi la înţelegerea oricui. Să nu faci, să nu dregi... Asta era şi e doar de natură a ne închide în neputinţă şi păcat, pe toţi, fără excepţie. Asta e tradiţia Sa. Nu a noastră. A vesti laudele Domnului înseamnă altceva decât a vesti laudele omului, oricât de mult ar fi iubit acesta sfinţirea.

Numai El e sfânt. Numai El sfinţeşte. Laudele sunt ale Lui. De ce vă împăunaţi cu ele, netrebnicilor? Şi asta n-ar fi nimic, dar vă împăunaţi împăunând pe alţii fără voia sau ştirea lor... Daţi ceva ce n-aţi avut şi nu veţi avea niciodată pe lumea asta, ceva ce nu e al vostru şi nu va fi niciodată, ceva ce nu ştiţi nici voi înşivă dacă veţi avea după moarte... Numele de sfânt! Şi aţi făcut din asta tradiţie... Tradiţia minciunii.

Căci Legea e una, iar cei care au păzit-o o ştiu şi nu-şi arogă niciodată nume de sfinţi: cădere-pocăinţă-strigare spre cer-salvare, apoi ciclul se repetă zi de zi. Poruncile Sale fac posibilă această Lege. Harul este soluţia ruperii lanţului. Harul dat nouă în Isus Hristos. El este laudele Domnului. El este tradiţia dinainte de orice tradiţie.

El împlineşte Legea aceasta şi o anulează. Poruncile sunt 10, dar Legea este infinită, numai infinitul har o poate cuprinde. Doamne, slavă Ţie pentru tradiţia Ta! Cânt laudele Tale!