Nu mai aruncaţi cu mărgăritare!

septembrie 4, 2007

young1.jpgUneori îi rănim pe alţii, chiar cu dragostea noastră. Chiar din prea multă şi zeloasă iubire. Ne închipuim că ştim mai bine decât ei care e binele lor, şi vrem cu orice preţ să se conformeze. Mie, de exemplu, nu-mi face bine să mă îngraş, devin mai greoi în mişcări. Picioarele nu îmi mai pot târî decât cu mare efort restul... constituţiei. Iar efort nu am voie să fac, datorită bolii de ficat. Mama mea ştie asta şi ar face orice să ma vadă bine, sănătos, dar ştie şi că îmi place să mânânc. Mă iubeşte cum numai o mamă poate iubi, cu o jertfire de sine extraordinară. Şi nu poate concepe că ar trebui să cam flămânzesc. Aşa că uită mereu că n-am voie să mă îngraş şi găteşte cu sârg cele mai apetisante bucate. Cine ar putea face faţă? Domnul întâi îi întreba pe bolnavi: "Vrei să te faci sănătos?", ori "Crezi...?", apoi îi vindeca. Era nevoie ca acela care urma să primească darul marii sale iubiri să ştie să-l preţuiască aşa cum se cuvenea. Ca şi povestea cu mărgăritarele aruncate la porci...   Mărgăritarele sunt foarte preţioase, dar de o duritate extraordinară. Sigur că poţi lovi pe cineva aruncând în ei cu aşa ceva...