Zaheu

Solare soboruri de îngeri întorc
O frunză cu pomul spre mine,
În ochii mulţimii Isus face foc
Se flăcără veşti despre Sine.

Pe-acolo îmi trec zi de zi ocoliş
De scundă, zaheică teamă,
Că n-oi reuşi nici măcar pe furiş
Pe Domnul să-L văd când mă cheamă.

Desfoi dintre umbre un mic amănunt,
Sunt eu căţărare-n coroană,
O stea preţioasă pe lume nu sunt,
Mai mult oblojire pe-o rană.

Dar casa, oricâtă ar fi, e a mea
Acolo e locul sfinţirii.
Căci astăzi e Domnul aici să îmi dea
Sărutul din prag, al iubirii.

Şi trec din obraz în obraz să-L primesc,
Pe buze îi simt veşnicia.
Înalt o fi pomul din care-L privesc,
Dar şi mai înalt e Mesia.