Ceruri… în colaborare

Voi, ceruri!

la http://ionatanpirosca.net

Îţi mulţumesc de parcă aş cânta

La http://www.ionatanpirosca.net/

Să vă spun, să nu vă spun…?

Mă gândeam să-i dau drumul la 1 August, dar n-am răbdare. Vedeţi şi voi ce e acolo, la http://ionatanpirosca.net… În rest, să dea Dumnezeu bine!

Hai să facem pârtie!

Plimbarea la Arad a fost o adevărată aventură, pentru mine. Dacă n-aş fi avut alături pe Domnul, dar şi pe ajutorul pe care El mi l-a trimis, nu m-aş fi încumetat. Sigur că aş fi pierdut lucruri minunate, cum au fost seara petrecută la Metanoia, sau zilele calde de la Pecica, unde întâlnirea ecumenică de vineri seara ne-a unit inimile în laudă şi închinare…

Serbarea de împlinire a 100 de ani de la ridicarea Bisericii Baptiste din Pecica a fost un adevărat festin spiritual. Invitat să mă alătur bucuriei generale, m-am gândit ce aş putea spune… Ce anume înseamnă pentru credincioşi astfel de locaşuri?

Şi mi-am adus aminte că, atunci când am mai crescut, iarna, când zăpada era mare, tata ne trimitea, pe mine şi pe fratele meu, să facem pârtie. O cale, adică, prin zăpadă, pe care să putem trece noi şi musafirii noştri. Ba tot pe acolo puteau veni colindătorii, de Sărbători. Uneori zăpada era mai înaltă decât noi, dar aste ne distra şi ne mobiliza, până ne îngheţau mâinile. Mereu ne îngheţau mîinile. Atunci mergeam în casă, unde soba era caldă, iar mirosul ce venea din bucătărie însemna că, după ce aveam să dăm zăpada, ceva bun ne aştepta.

Oare nu ceva asemănător suntem chemaţi a face noi, creştinii? „Iată glasul celui ce strigă în pustie: „Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările.” Iar frigul spiritual al acestei lumi ne pătrunde în măruntaie, face să ne îngheţe mâinile entuziasmului. Unde să mergem, atunci? Nu la gura sobei? La gura sobei Duhului Sfânt…

Care sobă arde tare şi încălzeşte, pentru noi, incintele pline de aroma bucuriei fraţilor noştri. Acolo ne umplem rezervoarele, ne reîncărcăm cu energie… Acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Domnului. Acolo acela se numeşte Biserica, sau Casa Domnului, sau Locaşul de închinare…

Vremea este bună, iar Domnul e cu noi

Ne pregătim, eu şi soţia mea, să plecăm spre Arad. Asta în condiţiile în care la suferinţa mea s-a mai adăugat si o rupere de menisc. Dar vremea este bună, Domnul e cu noi, şi am şi trimis înainte un buzdugan de vreo 100 de cărţi pentru vânzare.  Uraţi-ne succes şi rugaţi-vă pentru noi.

De data asta, în premieră, avem laptopul cu noi, aşa că vă voi putea transmite amănunte de la locurile faptelor, dacă vom avea timp. Vom putea fi găsiţi la Biserica Maranata, Arad, pe 17 şi 18, la Conferinţa de Apologetică, şi la Biserica Baptistă din Pecica, Arad, pe 19 dimineaţa (iar pe 19 seara, sperăm, la Biserica Metanoia, Arad).

Ca şi la alinierea planetelor

***
ca şi la alinierea planetelor
gândurile noastre se învinovăţesc
sau se dezvinovăţesc între ele
Dumnezeu face semn cu eclipsa că e aici
între şipotirea din iarbă şi boturile căprioarelor însetate
El e mereu între noi şi iubirile noastre
ca un mărgean între ostrov şi ocean
El e frumuseţea iubirilor noastre
şi bea sana cu noi şi mănâncă covrigi
exact ca la alinierea planetelor
atunci când Îl strigi
El explodează în inima ta un surâs
de se tot bucură via din vale până-n cules

Iov

Iov a fost mai puţin vinovat înaintea Domnului decât prietenii săi. De ce? Doar el a fost acela care l-a acuzat pe Dumnezeu. Prietenii lui L-au apărat…

Dar tocmai de aceea!

Noi putem acuza pe Dumnezeu, ne recunoastem astfel incapacitatea să înţelegem şi să suferim. Cei care-I iau apărarea însă, greşesc fundamental, considerandu-se capabili să-L înţeleagă şi să-L explice pe Dumnezeu. A concepe un Dumnezeu care are nevoie de apărarea noastră înseamnă a-L “ajusta” şi a etala o sfinţenie pe care nu o avem.

Dacă n-ar fi pajişte pe pământ

***

dacă n-ar fi pajişte pe pământ
aripile fântânilor n-ar mai visa stânjenei
nici movul nu s-ar mai odihni deasupra petalelor lor
întrebând pe fiecare călător despre câmpii

iar dacă vii
o pajişte va înghiţi singurătatea însetării
tu cu fântâna ta în care ploile lui Dumnezeu năvălesc
stropind în jur libertatea bună-dimineţii
de a saluta pe fiecare cu sine
pe fiecare cu inima lui

Când erai bătea o singurătate

***
când erai
bătea o singurătate din către primejdii
cum bat uneori ploile în uluce
de ţi se face răsuflarea fald
în lungul furtunii şi nu mai poţi
răsuci vela în direcţia soarelui-sus

cheamă-l pe El pe Domnul Oştirilor
când se dădea aurul în lucru El venea
cu un cuptor strângea zgura oasele rămâneau
şi băga în ele duh

valea însămânţa aerul cu oştiri
de aici n-oi pleca să facem colibe
să facem colibri spuneau razele
aici o vioară a incendiat un concert
şi oasele după obiceiul lui Dumnezeu
înviau

Punerea pe inimă poate fi o iubire

***

soţiei mele
punerea pe inimă poate fi o iubire
din care migrează durerile care-ncotro
ca frunzele în tomnatecă şiroire
sau ca un punct pus aiurea pe o

poate fi un turn în cetatea poverii
dusă de fiecare până la capăt
unde se-adună clopotele serii
iluminate de dangăt

era acolo şi-mi întorcea ce-şi-cum-ul
nedumeririlor mele învolburate
când i-am spus Doamne adună tu drumul
de mine rupt şi aruncat departe

iar El întinerea afara ca pe o poveste
şi mi-o spunea pe numele-ndrăgostirii
de gura sobei copilăriei ce este
silabisirea iubirii