David e nepotul meu, fiul de 18 ani al fratelui meu. A murit zilele trecute înecat în Dunăre. Nici acum nu i-au găsit trupul.Era copil al Domnului, băiat bun, tocmai termina liceul. Plecase cu câţiva colegi la scăldat. Am înlemnit. Inima a prins a orăcăi ca un amfibian strivit sub o piatră. Care era rostul morţii lui… Era doar întâmplare folosită de Dumnezeu “spre binele celor ce Îl iubesc pe El…?”
Au vreun sens întrebările, acum? A fost cineva pedepsit sau recompensat de Dumnezeu, astfel? Ştim cu toţii ce spune Scriptura. Dar cum se poate vedea cum se manifestă puterea lui Dumnezeu, aici? Cred că toţi cei afectaţi de dispariţia copilului au a alege cum. Am ales să mă rog. Să mă rog pentru liniştea celor rămaşi, pentru călăuzirea Domnului în propriile lor alegeri. Dar ei vor face alegerile…
jurnalul scrierii iubirii
VĂ MULŢUMESC!
iunie 13, 2009 la 8:37 am |
Dumnezeu sa va mingaie pe toti. Nu cred ca exista cuvinte care sa mingaie in aceste clipe…Doar Domnul poate sa le aline durerea. El poate…Asta-i rugaciunea mea…
iunie 13, 2009 la 8:38 am |
Dragă ionatan,
citesc cu durere vestea din acest post! Îmi plânge inima! Un băiat atât de tânăr… Domnul să te mângăie şi pe tine, şi să-i mângăie şi părinţii. Iar întrebările, rămân în continuare fără răspuns. Doar credinţa, nădejdea şi dragostea ne ţin de El! Ne încredem că ştie mai bine!
Ne rugăm pentru tine.
iunie 13, 2009 la 9:53 am |
Rodica, Ted, vă mulţumesc. Dacă Domnhul nu ar fi nădejdea noastră, absurditatea unor astfel de situaţii ar putea genera o şi mai mare absurditate la nivel de înţelegere şi o disperare a simţirii fiecăruia, astfel încât orice manifestare vie şi-ar pierde sensul. Sunt însă încredinţat cu toată puterea mea că El ştie totul mai bine decât noi. Şi mă bazez pe asta.
iunie 13, 2009 la 7:30 pm |
Din clipa cand am auzit la tv.stirea cu David, am avut frica sa ma apropii de blogul tau Ionatan, caci am avut aproape certitudinea ca e ruda cu tine. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace, pana cand va auzi trambita lui Dumnezeu.Un copil atat de capabil…imi pare nespus de rau, dar veti afla raspunsul la ‘de ce’, in vesnicie. SINCERE CONDOLEANTE! NU FII TRIST, CACI S-A DUS PUTIN SA SE CULCE SUB CLARUL STELELOR!
iunie 13, 2009 la 7:37 pm |
Condoleante… Plang impreuna cu dumneavoastra si cu parintii lui David!
Nu vom avea mereu raspuns la intrebarea “de ce?”; cel putin nu pe pamantul acesta…
Dar intr-o buna zi vom pricepe si cum TOATE lucrurile au lucrat impreuna spre binele nostru…
Ati ales bine. Sper ca si ceilalti sa aleaga cu aceeasi intelepciune.
iunie 14, 2009 la 8:39 pm |
Elizei Pirosca:
Cântă inimă, cântă durerea
Şi dorul ce tace pe pleoape -
Cântă chiar dacă tristă, tăcerea
De tine-i atât de aproape!
Note majore, acorduri curate
Să sune în suflet, lin şi adânc
Atâtea petale în mine-adunate,
Balsamu-ţi divin îl strâng!
Lasă că plânge ploaia, afară
Ea nu poate râde când doare-
Dar lacrima ta să nu fie-amară,
Tu cântă! Speranţa nu moare!
iunie 15, 2009 la 12:14 pm |
Dragă Ionatan, cumplit! Acum am citit! Transmite-i lui Mimi şi mamei tînărului că ne rugăm Domnului să-i întărească. Bunica îmi spunea de fiecare dată că Dunărea îşi ia partea sa, în fiecare an…
iunie 16, 2009 la 6:24 am |
Mulţumesc, Marţian, mulţumesc, elena, mulţumesc, tania. Îmi face bine să vă ştiu alături de noi cu inima.
iunie 16, 2009 la 6:29 am |
Răsvane, îţi mulţumesc. Mimi şi mama lui David îţi mulţumesc şi ei.