De n-ar durea

De n-ar durea atât Mirele sfânt
Mireasa n-ar şti zbor de la pământ.
Un pom înlăcrimat din cer cădea
Cu tot cu roadă drept în Crucea Ta,

Ca însuşi ramul unei îndurări
Şi fructul copt din euharistii
Ce-aduce zilei luminaţii zori
În care Te mâncăm şi Te învii…

Eu nu ştiu salba vorbelor s-o leg,
Doar trupul meu ca tremur de-omilii
La gâtul vremii-n ani când înţeleg
Despre durerea pentru care vii.

Invers asist la propriile-mi gropi,
Ce bine că eşti pas pe marea lor
În care m-au vărsat ai morţii stropi,
Ca-n revărsarea galileelor.