Caut aripi, că am o lume de spus
Şi nu pot altfel, decât năzuindu-mă vis.
De la răsărit până către apus
Zbor, să aflu cât de senin m-ai descris.
Şi citesc ca să ştiu fiecare însemnare a Ta
Despre frumuseţe, glorie, jertfirea fără sfârşit.
Aşa înţeleg că nu poate să stea
Omul în sine, dacă nu e iubit.
Atât de voal mi se pare uneori realitatea
Că aş face din ea o mireasă
Când se întoarce lumea cu partea
Numită durere şi-amar, către casă.
Dar dincolo e mai mult de atât, este El
Clădind aer, şi eu caut şi caut până la zbor.
Şi nu pot altfel, decât năzuindu-mă porumbel
Peste care palmele Sale ca nişte aripi cobor.
jurnalul scrierii iubirii
VĂ MULŢUMESC!
martie 14, 2009 la 4:09 pm |
şi eu caut
şi eu caut!…
martie 14, 2009 la 8:55 pm |
împrimenire
timide flori rostesc un fel de rugă
prin parcul presărat cu figurine.
din marmură, pietele îndrugă
tăceri
de bocet şi ecouri pline.
eu stau şi-aştept secunda nemuririi
cu muntele
măslinilor în duh.
smeriţi stau lângă mine trandafirii
şi toată-nlăcrimarea din văzduh.
când se vor limpezi mirări durute
ascunse prin tabu-uri şi litanii
fântâni voi odrăsli
pe-acelea-şi rute
pe unde rătăceau ca orbii
anii.
apoi
la braţ cu boarea dimineţii,
cu paşi galactici şi cu ochi rotund
voi curăţa registrul gri al vieţii
de tot ce-a fost albastru nefecund.
nicholas dinu
martie 16, 2009 la 12:59 pm |
tot a lu’ tata-i mai frumoasă ;P
martie 20, 2009 la 2:21 am |
Eva,
tata va fi întotdeauna numărul unu.
eu am postat aici ca şi un comentariu poetic, nu ca să ne luăm la trântă. şi eu zic tot a lu’ tata-i mai frumoasă!
martie 20, 2009 la 5:02 pm |
Numărul UNU tot Tata din cer e!