***
poartă anul cutremure cum am fi eu sau tu
şi ne aplecăm uneori de atâta împotrivire
a iluziei la realităţile înconjurătoare
cum frunza din pom se împotriveşte austrului
măcar de ne-am aluneca a închinăciune
măcar dacă ne-am încovoia a utrenii
măcar dacă am învăţa să iubim pantele
muntelui schimbării la faţă
dar nu cutremure desăvârşim eu sau tu
doar ne aplecam uneori de atâta împotrivire
Acest articol a fost scris pe vineri, ianuarie 9th, 2009 la 5:08 am şi este înscris în Jurnalul scrierii iubirii. Poti urmari orice raspuns la aceste articole prin intretinere RSS 2.0. You can leave a response, or trackback from your own site.
VĂ MULŢUMESC!
Temă Contempt de Vault9 .
Bloguieşte pe WordPress.com.
jurnalul scrierii iubirii
ianuarie 9, 2009 la 8:47 am |
M-am ,,cutremurat” de o emoţie sfântă citind aceste versuri! Superbă metafora ,,cutremurului”….Îndărătnică încovoierea noastră…
…Măcar de am fi ,,cutremur” pentru conştiinţele adormite, pentru păcatul înrădăcinat, pentru neiubirea dintre oameni…
,,măcar dacă am învăţa să iubim pantele
muntelui schimbării la faţă”…Poezia asta mă urcă…Mulţumesc!
ianuarie 9, 2009 la 9:18 am |
Cu plăcere, Maria. Roagă-te pentru mine…