Acum despleteşte-mă ca pe o salcie în vâltori

acum despleteşte-mă ca pe o salcie în vâltori
şi lasă vântul să-mi pieptene amintirile
până când începe dincolo de mine să curgă timp
din toţi stânjeneii din toată copilăria

acum ciopleşte-mă Doamne pe dinăuntrul aflării
răspunsului la întrebarea care-am rămas
după ce adam a rupt fruzele toamnei să-şi facă şorţ
după ce aburul învăţa pe de rost apa

da totul e altfel decât ca şi cum
iar de la învăţare încoace nu mai am timp
decât să-mi amintesc pomul cu toate crengile lui
încărcate de bine şi rău ca eva de coasta bărbatului

Acest articol a fost scris pe marți, ianuarie 6th, 2009 la 7:36 pm şi este înscris în Jurnalul scrierii iubirii. Poti urmari orice raspuns la aceste articole prin intretinere RSS 2.0. You can leave a response, or trackback from your own site.

2 Răspunsuri la “Acum despleteşte-mă ca pe o salcie în vâltori” r r

  1. nicholas dinu spune:
    ianuarie 8, 2009 la 3:11 am | Răspunde

    Ionatan, imi place cum scrii, mai ales libera si mult poetica ta exprimare in poezie. Am intrat pe blogul tau de relativ scurt timp dar am citit multe, deja. Am cautat pe google profilul tau pentru a afla mai multe despre poezia ta din timpul cand erai fiu risipitor si n-am gasit. Poate ma ajuti tu.
    Eu locuiesc in Atlanta, sunt in SUA din 1980. N-am publicat nimic in Romania, aici insa am inceput sa scriu eseu si poezie. Public pe http://www.resursecrestine.ro precum si pe alte situri literare (www.noul-orfeu.com), etc. Nu stiu daca-ti face placere sa mai “lipesc” cate-o poezie de-a mea pe blogul tau, cum am facut-o recent. Pun una acum si ma opresc, pana obtin acordul tau.

    Atâta frumuseţe

    E-atâta frumuseţe în ochiul meu de orb
    Ce-aşteaptă la fântână scăldarea în lumină,
    Ce-ncuie între pleoape vecia, ca s-o sorb
    Cu setea mea de lemn, de piatră
    şi de tină.

    Cu ficuşii din mine ascult insaţiat
    Acustice tăceri pe drumul spre Emaus
    Şi dintr-odată, Domnul, atinge-nduioşat
    Frunzarul meu de temeri, şi raiuri
    s-au adaus.

    Loc nu mai e de umbră, de ţipăt şi de val
    Chiar dacă scriu cu trupul pe ziduri: mene, mene…
    Cu sufletul mă urc în psalmul din pocal
    Rostit în aşteptări de-atâtea
    Magdalene.

    E-atâta frumuseţe în ochiul meu de fiu
    Care-a pierdut orbirea privind la crucea Lui!
    Frânturi de necuprins le înţeleg târziu
    Şi-ncep şi eu în lume izvoade
    să descui.

    nicholas dinu

  2. ionatan spune:
    ianuarie 8, 2009 la 6:29 am | Răspunde

    Mă onorează atenţia pe care mi-o dai. Nu vei găsi nimic din vremea risipirii mele. Era doar şcoala prin care a trebuit să învăţ poezia, suferinţa şi pe Domnul. Îmi place cum scrii şi sunt încântat de apariţia ta pe blogul meu. Aşadar, fii binevenit! :)

Lasă un răspuns