Un cântec de laudă e un cântec de laudă. Îl cântă oamenii fericiţi când li se termină cerneala. Fiindcă de obicei ei scriu. De la cântecul de laudă se ajunge la rugăciune. Unii au rămas acolo, la rugăciune. De atunci lui Dumnezeu I Se spune Iubire. Şi tot de atunci I Se spune şi Îndurare.
Dacă aş sta cu spatele la orizont, el s-ar vedea în oglinda din faţa mea. Viaţa mea este o oglindă, fiindcă Dumnezeu nu poate fi privit în faţă. De atunci au trecut două mii de ani şi nu I Se vede decât crucea. O flacără se desprinde şi mă înfaşă cald. I se spune Înviere. Mă înşfacă învierea. Sigur ca pot lumina, după aia, fără să mă sting…
Dimineaţa îmi vine în ajutor: vezi că ţi-am mai dat o zi. Ea stă înaintea mea ca un platou cu bucate, iar eu aleg ce-mi place. Săru’ mâna pentru masă, Doamne! Mănânc zile de la Dumnezeu cum mănânc mere. Uneori mi le face compot. Bun şi ăla, numai că frige. Dar cântecul de laudă, tot cântec de laudă rămâne! Mai ales când mi se termină cerneala.
jurnalul scrierii iubirii
VĂ MULŢUMESC!
noiembrie 18, 2008 la 1:26 pm |
Multumesc frumos, frate Ionatane.
Am sa trimit acest text feciorului meu, poate il ispiteste muza si compune un cintec.
Oare cum ar arata un cintec pe aceste cuvinte?
noiembrie 18, 2008 la 1:46 pm |
Nici nu ştii ce onoare îmi faci, frate Danut! Dacă se lasă cu cântec, te rog să-l aflu şi eu…
noiembrie 19, 2008 la 5:04 pm |
nu stiu daca se prinde. Mi-a yis ca nu-i usor.
Asta-mi aduce aminte de un banc cu Bula. Tata il trimite pe Bula sa-i aduca o sticla de vin. Dam-i bani, zice Bula. La care tata raspunde: Cu bani poate oricine. Tu sa-mi aduci fara bani.
noiembrie 21, 2008 la 5:55 am |
Cred şi eu că nu-i uşor, nu are nici cap de vers, nici coadă de cântec, textul ăsta…
Doar o rezonanţă interesantă, care face să cânte inima, asta am intenţionat.
Vorba taălui lui Bulă: versuri poate face oricine, eu vreau să fac să cânte inima.