Un prieten îmi spune că nu suntem “afini”. Că adică suntem deosebiţi în ce priveşte anumite afinităţi, cred eu că a vrut să spună. Sincer, până acum nu am mai întâlnit cuvântul, cu sensul ăsta. Cred că A.Dama ne-ar fi de folos aici, ea e şefa cu sensurile cuvintelor. În dicţionar am găsit cuvântul, dar nu şi sensul ăsta legat de afinităţi… Acolo spune ceva despre “rude prin alianţă”. Afină=rudă.
După părerea mea, dacă într-adevăr nu există, prietenul meu merită felicitat: cuvântul sună bine cu sensul pe care cred eu că l-a intenţionat. Şi fiindca e si poet, indraznesc sa-l felicit pentru o faină licenţă poetică.
Dar cuvântul “afin” denumeşte şi o plantă. Un arbust de la munte din ale cărui fructe se prepară băutură (afinată) şi dulceaţă. Aşa că m-am gândit că este bine că nu suntem afini, că dacă eram fete (afine), eram buni de dulceaţă!
jurnalul scrierii iubirii
VĂ MULŢUMESC!
Ionatane, mulţumesc de încredere, dar şi lingviştii se ceartă pe termenul ăsta.
Sensul de rudenie vine din latina, “affinis” fiind un adjectiv, care înseamnă vecin, părtaş şi rudenie. Părtaş la fapte rele, ticăloşii.
Pentru felul cum s-a ajuns ca acest cuvânt să denumească arbustul şi fructele sale, explicaţiile etimologice sunt de o mare varietate.
Sper că nu se ceartă prea tare… ) Ţie îţi mulţumesc pentru lămuriri.
[...] lui Ionatan Piroșca, cel ce era blogucenic adolescent pe când eu am intrat în breaslă. Și a plecat tot adolescent, [...]