Eşti, Doamne, cu ochii pe mine, cum prin valea umbrei morţii colind, eşti plin de inima Ta şi de ochi de jur împrejur, că lumina e ca pulberea de pe drum. Vesel sau trist cum sunt, mă suni ca pe o sunătoare de prunc, de zâmbesc îngerii.
Iartă-mă, Tată, cu unul dintre gândurile Tale, iar cu celelalte ia-mă pe după umeri. Fiul risipitor avea tălpile pline de praf… Eu am creştetul. Între mine şi Tata creşte o lacrimă şi nu ştiu exact dacă e a Lui sau a mea. Sau a noastră.
Când ne privim în ochi nu mai vine seara. Ce vâltoare de iubire face din mine fulg? Nu ştiam că inima Ta pluteşte… Iartă-mă de privelişti şi ţine-mă ca pe o fotografie în care a rămas doar izvorul.
jurnalul scrierii iubirii
VĂ MULŢUMESC!
