O punte peste o amintire abruptă

Acum mulţi ani, pe când încă puteam umbla neînsoţit şi nu mă ştiam atât de iubit de Dumnezeu, era prin ‘94 sau ‘95, nu mai ştiu, sau prin ‘96, un prieten m-a vizitat şi mi-a pus să ascult o piesă muzicală. Nu ştiu ce să zic, i-am spus, nu mă prea pricep la muzică, iar textul îmi sună cunoscut… El a zâmbit. Atunci mi-am dat seama: era textul meu, o poezie publicată cu şi mai mult timp înainte în revista ALO+. Se chema Taină…Astăzi am reascultat, după atâta timp, piesa, în interpretarea lui Liviu Bocănială. Îţi mulţumesc, Liviule!

Liviu, la a doua întâlnire ClaS, Cluj-Napoca 2005

Iar acum, impresiile noi…

***
acum tu acolo ca o punte peste o amintire abruptă
ca o adâncime de eucaliptul meu interior
îţi spuneam că sufletul meu poate să-ţi fie zbor
dar niciodată trupul meu nu-ţi va fi rampă de lansare
tu acolo spunându-mi iubirea mea
eu mă topesc înconjurându-mi flacăra minţii
zadarnic aşa ceva nu voi pricepe oricât ar fi
o punte peste o amintire abruptă

***
o mângâiere fără podul palmei
peste sufletul tău sunător
şi azi mă apropie de libertate
Doamne am greşit oare drumul strig
ca apa stătătoare-n oglinzi
şi vine alint de departe cineva
a numit iubire şi a murit iubire pentru ca tu

acum sunt sigur de liniştea mea
ca de un compas de măsurat anvergura
unei aripi de înger