Străluciri

Atâta lumină nu pot s-o desprind
Din niciun senin sau norat anotimp.
Sar galaxii din răstimp în răstimp,
Stele cu raze înspre noi se întind,
 
Veseli genuni după colţ hohotesc,
Vânt de coral este zumzetul lor,
Vin căi lactee şi se-nlănţuie-n cor,
Ochii, de-atâtea, îmbătrânesc.
 
Doamne, ce-i omul în acest fel de fel
Şi de ce universul la picioare i-ai pus?
Şi de ce datu-i-ai pe Cuvântul Isus,
De-l înţelege şi îl ia cum vrea el…?
 
Mă închin ca un trunchi îndoit de la vânt,
Ca un susur de râu când îl beau…
Să rămân o cenuşă ce lumina o vreau,
Asta-i a străluci pe pământ!