Spuneai Cuvânt

 

Spuneai Cuvânt şi Îl erai deplin
Şi Adevărul vă împrejmuia.
În glasul Tău tăcerile se-aţin
Ca ciutura spre-adâncul de cişmea.

Spuneai Cuvânt şi denumeai cu El
Fiinţa Ta de flacără şi dor,
Erai Cel Savaot-Emanuel
Prin care toate au în ele spor.

Spuneai Cuvânt şi-nţelegeai atât
Cât era Tu rostindu-Te-n măriri,
În întruparea chipului de lut,
În veşnicia marii răsfoiri…

Spuneai Cuvânt de Tine şi trăia.
Şi tot ce nu erai era pieire.
Şi împlinit Cuvântul Te spunea,
Iar toate astea se chemau Iubire.