Câmpenia deştesuptului

Ei, mă gândeam eu de multă vreme că s-a făcut ora de spus poveşti. Care poveşti încep cu unii şi se termină cu alţii. Sunt sigur că aţi înţeles tot până acum. Începând cu titlul…

Fără îndoială, pe mine nu mă exclud. sunt pe aici, cu una, alta. Cu unii, alţii… Asta e ce-am înţeles din ce-aţi înţeles voi. E adevărat că există un deştesupt în toată chestia asta. Mai ales când apa sâmbetei e pe aproape, câmpenia molcom înflorită cu preaspeţi glicocei ne încântă. Doamne, mare Ţi-e grădina!

Dar mai ales când decojim p(r)apuri. Ies nodurile de ţi se face şnur!
Că aşa-i la deconspinări. Dai şi fugi. Daniele, dacă n-oi fugi şi tu, chiar fără să dai, uită-te la mine! Că e greu de umblat pe faţă cu deştesuptul lucrurilor ştim noi cui. De ce crezi că le poezez eu? Că tare-i întinsă şi plină de glicocei câmpenia, primăvara…