Îmi leg mâinile de îngeri
Nu de căderi mă tem,
ci de zbor fără aripi,
de un orizont fără nume,
de ţipătul stelelor ce cad
razele fierbinţi fac
totul o singură culoare
pamantul meu este ars
nu mai sunt fluturi
Doar un stejar batrân
în pustiul acesta ca un semn
EŞTI atât de înalt,
ca să TE ating…
îmi leg mâinile de îngeri.
Acest articol a fost publicat pe februarie 18, 2008 at 6:46 pm şi e postată la Jurnalul scrierii iubirii, Oaspeţii mei. Tagged: iubire, Oaspeţii mei, poezie, prietenie, sensibilitate. Poţi urmări răspunsurile acestei însemnări prin RSS 2.0 feed. Puteti lasă un răspuns, or trackback from your own site.
Theme: Contempt by Vault9.
Bloguieste pe WordPress.com.
jurnalul scrierii iubirii
februarie 18, 2008 la 11:14 pm
Multumesc Ionatan!
februarie 19, 2008 la 4:19 pm
Mai scrie asa, Lorelei. Bucura-te si bucura-ne cu ce scrii. Mai mult: bucura-L pe Domnul…
februarie 20, 2008 la 1:50 pm
Draga Lorelei, permite-mi, te rog sa-ti spun ca gasesc f. frumoasa poezia ta.. (imi place mult prima strofa.) cu bine, elis.
februarie 20, 2008 la 1:57 pm
Multumesc Elis…dar sa stii ca si eu apreciez versurile tale (e drept ma exeriorizez rar in aprecieri) .
februarie 20, 2008 la 2:22 pm
ma bucur, si-ti multumesc.
februarie 20, 2008 la 2:30 pm
cu toata dragostea!