Prima zi de dus-întors
Azi trebuia să mă internez. Am ajuns la spital dimineaţă, înaintea doctoriţei. Până a venit ea, eram gata deprimat.
“Nu mă încântă deloc să rămân aici”, i-am spus. “Dar trebuie să vă internaţi… Măcar internare “de zi”… Acum se poate.”
Adică “fără scoatere din producţie?” am întrebat-o, amintindu-mi concentrările de după armată, dar şi treaba lăsată neterminată acasă. “Cam aşa…”
Asta îmi convenea. Niciodată nu mi-a plăcut să stau în spital. Dacă strictul necesar îl cerea, beam şi paharul acesta, dar nu era plăcut.
Când am plecat m-am gândit că Domnul Isus “S-a internat” în trupul omului muritor pentru o astfel de “internare de zi”, sau “fără scoatere din producţie”… Şi când te gândeşti că producţia Sa e veşnicia…!
jurnalul scrierii iubirii
ianuarie 15, 2008 la 10:46 am
Ionatane,
esti mereu in inima si-n gindurile mele! Domnul sa te intareasca prin toate incercarile tale!
ianuarie 15, 2008 la 11:27 am
Îţi mulţumesc, Ted. Ce bine e să ştii că ai prieteni care să te ţină în inimă când nu te mai ţin… picioarele! Cele mai frumoase călătorii nu cu picioarele se fac, ci… cu inimile prietenilor! Ajungi cu ele până la Tronul de har!
ianuarie 15, 2008 la 12:04 pm
o internare in spital e datatoare de depresie instantaneu. te curata de sperante numai mirosul.
Multa sanatate!
ianuarie 15, 2008 la 3:28 pm
Vă mulţumesc. Dar trebuie să vă mărturisesc că niciodată nu am plecat de acolo mai vesel ca astăzi: analizele, pentru prima dată după 14 ani, îmi ies aproape normale!
Le mulţumesc tuturor acelora care se roagă pentru mine şi aduc slavă Dumnezeului şi Tatălui Minunilor!
ianuarie 30, 2008 la 11:20 am
O, Ionatane ! Muntii lui Israel, caii si calarimea lui ! Domnul sa te poarte si cu picioarele pe unde te duce cu inima si mintea! Ne rugam pentru sanatatea ta,
si pentru un voiaj prin tara si prn Europa.
ianuarie 30, 2008 la 12:47 pm
Îţi mulţumesc, dragă prietene. De-ai şti cât îmi doresc voiajul ăsta…! Şi dacă va fi voia Domnului, îl voi face. Deocamdată în ţară…