Oameni noi, noi idei

Mesaj postat pe ClaS la 29 ian 2001

Draga T,

Şi noi te salutăm şi îţi spunem Bine ai venit! Ne bucuram să aflăm despre tine.
Da, preocuparea de a vedea poezia creştină de inspiraţie biblică strălucind în curcubeul literaturii româneşti alaturi de Sorescu, Stănescu sau alţi
poeţi contemporani, preocupare care a avut în Ioan Alexandru un superb purtător de drapel, „ne mănâncă”, aşa cum chiar fratele Alexandru spunea atat de frumos într-o poezie, cu referire la Duhul Sfânt.
Da, Duhul Sfant ne mănâncă, iar gustul nostru vrem să fie de vers frumos şi de mândria Evangheliei.
Fii binevenit, (…) şi îţi mulţumim!

Mesaj postat pe ClaS la 10 februarie 2001

Re: [cuvintelaschimb] O noua provocare
T, îţi mulţumesc pentru intervenţie.

Ai dreptate, un critic nu trebuie să fie şi un bun scriitor, neapărat… Iar pentru a spune dacă-ţi place sau nu un text literar, nici nu e nevoie de
multe cunoştinte de teorie literară.Este foarte importantă insă, lectura. Îmi amintesc de vremea când frecventam cenaclurile literare. Fiecare îşi spunea liber opiniile, iar autorul „le culegea” şi căuta să se transforme astfel încât să mulţumească pe cât mai mulţi. Şi cum fiecare avea bagajul lui de lecturi şi autori preferaţi,autorul cu pricina căuta să-i citească pentru a înţelege de ce sunt aceştia mai buni.

Este adevărat că cei mai mulţi cititori, mai ales în bisericile noastre, nu sunt obişnuiţi să lupte cu textele. Au predicatori care o fac pentru ei. Aceştia sunt, probabil, singurii „critici” (evanghelici) pe care îi cunosc. Dar aceia care au cu adevărat o preocupare literară aşteaptă mai mult. Aşa devin ei
înşişi „critici”.

Iar critica nu este obligatoriu negativă. Ea doar surprinde mecanisme ale exprimării artistice, deceleaza trăirile induse de idei şi imagini artistice.
De multe ori am vrea să ştim şi de ce ne place un text, o poezie… Atunci devenim „critici literari”. Aproape toţi cititorii fac un fel de critică
literară cand încearca să înţeleagă ceea ce citesc… Filip a fost un fel de critic literar atunci cand i-a tălmăcit Scripturile famenului etiopian.
Nu trebuie să ne fie frică să spunem ce înţelegem – dacă inţelegem ceva – într-un text.

În ce priveşte atitunea din bisericile noastre faţă de poezie, trebuie spus că problema este foarte dureroasă. Am trăit ani de zile cu iluzia că este
nevoie de poezie în biserici… Trebuie să recunosc că am greşit. În biserici nu este nevoie de poezii, ci de predici. Daca ele iau şi forme rimate şi se folosesc mai des figurile de stil – indicate de homiletica!, sunt numite „poezii”. Dar nu sunt şi nici nu trebuie să fie mai mult decât predici.

Consider un mare deserviciu adus poeziei creştine românesti culegerea lui Mircea Ciobanu intitulată „Poeziile creştinilor români”. Acolo au fost evitate neîntâmplător nume mari ale poeziei adevărate. Chiar dacă multe astfel de texte se situează la graniţa dintre predică şi artă, ele au rămas reprezetative în special pentru exprimarea sentimentului religios, nestrăduindu-se prea mult să reprezinte şi poezia românească.

Ingrată poziţie, pentru un poet creştin român!
Situat între orientarea catre omilie pe de o parte, si liturghie de cealaltă,între nevoia de curăţie cu orice preţ, specific evanghelică, şi de senzaţional
cu orice preţ, specifică majorităţii, el trebuie sa fie chiar mai „senational” decât confratii neevanghelici, pentru a corespunde ţelului oricărei activităţi creştine: o bună mărturie.

Nu vreau să descurajez pe aceia care încearcă să-şi exprime trăirile generate de viaţa lângă Domnul Isus în formă deosebită, dimpotrivă, doresc să-i încurajez în a face acest lucru cât mai bine cu putinţă. De aceea am şi gândit acest cerc literar creştin. Orice mărturisitor al Numelui Domnului trebuie să fie conştient că marturia lui este mai puternică decât dovezile de orice fel ale celor care neagă puterea Sa.

Se pot spune multe lucruri, pot exista o sumedenie de opinii… Haideţi să le discutăm!
Încă o dată, îţi mulţumesc, T…! Ţie şi tuturor acelora interesaţi de o cât mai bună mărturie creştină în literatura românească.

Dumnezeu să vă inspire pe toţi!

Ionatan Piroşca