El şi ea

El stă în pat cu ochii închişi, încă sub efectul anesteziei. Geamul e deschis, dar mirosul greu, respingător, de spital, oboseşte şi pe unul cu simţul olfactiv mai puţin intens decât al ei. Fusese operat de curând, iar doctorul o asigurase că totul a fost normal.

Ea îi şterge fruntea, îşi frânge mâinile, apoi plânge. Şi iar îi şterge fruntea, iar îşi frânge mâinile, iar plânge. Găsise în sertarul în care pusese un iart şi un măr aduse când a venit, un Nou Testament. O vreme a citit. Acum plânge. Se roagă cu glas tare, dar se vede că nu-şi dă seama de asta. “Doamne, te rog, mai lasă-mi-l…! Mai lasă-mi-l. E un om atât de bun…”

El are 75 de ani, iar ea 70. Acum o lună au serbat 50 de ani de la căsătorie. În toţi aceşti ani nu s-au închinat altcuiva decât Domnului Isus. Nu-şi amintesc să se fi certat vreodată în viaţa lor. Sunt părinţii mei.