Lozul cel voinic şi prima perfuzie

A trecut vizita. Acum stau întins în patul de spital, ascult comentariile celorlaţi şi picotesc. Aştept să vină să-mi pună prima perfuzie din cele 10 ale rundei a doua. Că prima a fost în primăvară, înainte de prezentarea la Comisia pentru pensii. De data asta voi merge la Comisia de handicap. Trebuie să fiu iar… atestat. Boala asta… Mai ceva decât o meserie unde e valabil un singur atestat. Aşa, ca pensionar, am nevoie de 2 pe an (cel puţin).

Ceilalţi pacienţi din salon discută aprins despre ce-ar face dacă ar câştiga la tragerea loto. Opt milioane de euro! Un bătrân s-a plâns la vizită că nu-l mai duc picioarele. Că-l dor… Medicul i-a recomandat să renunţe la ţigare. Nici nu s-a terminat vizita bine, că a ieşit să fumeze. Iese din 5 în 5 minute. El, dacă ar câştiga lozul cel mare, şi-ar pune proteză dentară nouă, i-ar face casă fiică-si şi s-ar însura, că i-a murit baba.

Am timp să mă gândesc. Am timp să mă rog. Mă rog şi pentru bietul om… Nici măcar nu ştie cât înseamnă opt milioane de euro. Nu-şi dă seama că nu ar mai avea timp să-i cheltuiască, la imaginaţia lui… Mi-a adus aminte de povestea cu omul ăla care, după ce toată viaţa a tot jucat la loterie sperând să câştige ceva, a ajuns pe pat de moarte. A mai jucat o dată şi… a câştigat. Când a aflat, a mai avut suflare să şoptească: “Cu banii ăştia să construiţi o hazna în centru. Vreau ca toată lumea să facă ceva în norocul ăsta!” Am mai povestit pe undeva pe aici asta… Se pare că nu e oraş fără un wc public, sau mai multe… Aia da, imaginaţie!

Gata. Vine asistenta să-mi pună perfuzia.