(Vorbe 1) Valoarea presupune competiţie

Imaginea reprezintă o lucrare a sculptorului Liviu Mocan, intitulată “Dialog pe pod”

Ştiţi dialogul ăla, când se întâlnesc doi necunoscuţi pe un drum şi zic:
- Câţi, domnule?
- 50, domnule!
- Ce 50, domnule?
- Da’ dumneata, ce “câţi”?

Aşa cumva discutam mai demult cu un prieten… Am păstrat dicuţia, că avea un miez al ei. Tot din cauza asta o reproduc:

Eu: De la teorie la experienţă drumul trece prin, sau pe lângă credinţă? Apoi, cu ce coeficient afectează această credinţă faptele noastre si exprimarea lor?
El: Din concret la abstract se trece printr-o îndoială de proporţii catastrofale, ceea ce nu afecteaza cu nimic mersul vremurilor. E doar o anagramare ideatică… Aş fi preferat să te fi înţeles!
Eu: Poate că nu e vorba decât de încărcătura semantică a termenilor, de-aia nu reuşesc să mă fac înţeles întotdeauna. Uneori las înţelesul să alerge paralel sau altfel, alături de propriul lui cuvânt… De aici, o tensiune pe care mulţi o refuză. E posibilă şi anagramarea ideatică despre care vorbeşti… Dar nu e vorba neapărat de “îndoială catastrofală”, trecerea se poate face şi prin credinţă, atunci cand ea suie pe cruce. Creştinismul nu a schimbat mersul vremurilor?

(Vorbe 2) Dăruind, eu dobândesc

Vorbeam cu acelaşi prieten despre pace:

Eu: Fiindcă pacea e una singură, mai degrabă o stare care nu se mai preocupă de valoare fiindca e pace… Valoarea presupune competiţie, pacea înseamnă lipsa acesteia.
El: Există competiţie care presupune mândrie. Există însă şi altfel de competiţie: o competiţie ca a fecioarelor înţelepte pe care, e drept, nici acum nu le înţeleg de ce nu au binevoit să le dea suratelor untdelemn. “să nu rămânem şi noi fără…” Şi ce, nu ar fi câştigat admiraţia lui Cristos?! Poate că tocmai de aici vine înţelepciunea lor.
Eu: Undelemnul pentru candele înseamnă lumină. Lumina – care e însăşi înţelepciunea – nu poate fi transferată. Nu e vorba aici de o competiţie, ci de imposibilitatea existenţei ei. De ce nu avem concursuri mixte, între carul cu boi şi tren, de exemplu? Raspunsul e natura tracţiunii. Un om “tractat” de Duhul Sfânt nu va putea intra în competiţie cu un om “tractat” de interese personale egoiste, şi nici nu va putea dărui propria-i “dotare”, chiar daca ar vrea. Aşa cum locomotiva nu va putea ceda motorul ei unui car cu boi… Eu aşa văd. Poate greşesc, dar am pace.
El: În ceea ce mă priveşte, poate că greşesc, de aceea simt că mă tulbur… Şi probabil că şi pe tine…
Eu: Aici e simplu: nu mă poţi tulbura, fiindcă am pace. Avand pace, automat nu e competitor cu care să mă întrec, deci dau pace… Păstrez această stare doar făcând şi pe celălalt părtaş la ea. Dăruind, eu dobândesc. Nu?

Nevoia de mărunţiş

Mi se sugera deunăzi că ar fi bine dacă mi-aş însoţi poeziile de pe blog cu relatarea situaţiei sau a momentului special care a dus la scrierea lor. Da, cred că ar fi ceva interesant, în unele cazuri. Dar cele mai mule poezii sunt urmarea unei poziţii deliberate şi aproape permanente de a scrie. A unei dispoziţii, mai bine zis. Să vă spun cum scriu. Mă aşez la birou, hotărât să nu las să trecă ziua fără poezie. Au fost zile când am scris şi şapte, opt poeme (cu cel puţin patru strofe). Apoi arunc o privire afară, pe fereastră… Văd un pic de anotimp, un amănunt de copil alergând în ploaie, o geană de plop îndoindu-se. După aceea privesc în mine şi văd cum toate astea se înmoaie şi se amestecă pe o paletă ca de pictor. Este paleta credinţei. Are locuri clare, bine delimitate, pentru tot ce vine de afară. Cineva îmi suflă un cuvânt, aşa cum sufla colegul de bancă la lecţia de geografie. E suficient! Fiindcă am învăţat lecţia… dar nu îmi mai amineam începutul… Aşa că cel mai greu este primul cuvânt. Întotdeauna ăla trebuie să-mi fie suflat. Mai departe e uşor. Ştiu că nu tot ce spun e excelent. Că am şi umplutură destulă. Dar ţin şi la ea, fiindcă ţin la Sufleur. Vă spun un secret: Îl iubesc! Şi cum o bancă nu îşi aruncă mărunţişul, aşa nu arunc eu poeziile mele slabe. Sunt destui care au nevoie şi de astea, cum sunt mulţi clienţi la bănci care au nevoie de mărunţiş… Doar le schimb în altele mai bune, dacă e cazul.