Suferinţa înviată

cazul să ne oprim puţin: în care privinţe suntem fericiţi? Dacă suntem…   Trupul nostru e mulţumit de spaţiul pe care-l descrie? Sau bolile şi moartea, chiar dacă, pentru unii, doar perspective mai mult sau mai puţin conştientizate, ne fac să ne simţim pe o cruce? Sufletul nostru, crucificat pe rememorarea timpului petrecut în compania regretelor şi a amăgirilor de tot felul, are vreo şansă de fugă?
Domnul Isus ne-a arătat atât de clar această cruce. Priviţi, strigă El în istorie, aceasta e condiţia umană: bătuţi în cuie pe coordonatele morţii. Nu vă recunoaşteţi? Apoi ne-a explicat şi încă ne explică ce se poate face: a înviat. A părăsit condiţia de prizonier. S-a eliberat din spaţiu-timp, a ieşit de sub semnul crucii şi a intrat sub semnul Învierii. El ne arată acest adevăr în El Însuşi, mereu, ca să credem. Să punem mâna în semnele suferinţelor lui, înseamnă suferinţă… Dar e o suferinţă înviată! Să mâncăm împreună cu El, înseamnă foame. Dar e o foame înviată. Să ne doară împreună cu El înseamnă Mângâietor…