Dar cât ne ştim noi?

eligii de inspiraţie demonică, filozofii bizare, dogme şi mişcări „inteligente” şi impertinente oferă omului ideologii (idologii!) care să-i interzică înţelegerea propriei condiţii condamnate. Mântuiri iluzorii şi falşi mântuitori se flutură pe meterezele pavoazate ale mizeriei omeneşti. Nici unul dintre aceşti mântuitori şi nici o astfel de falsă mântuire nu au suit pe cruce. Nu au oferit lumii semnul Învierii. Braţele crucii, orizontala spaţiului şi verticala timpului, nu au îmbrăţişat pe nimeni altcineva. Numai El, cel Etern, Şi-a asumat eternitatea, eternitate de neconceput fără om, căci Dumnezeu nu poate fi conceput fără facerea din Sine. Numai El a lăsat gol golul mormântului, anulându-l. „Biruind boldul morţii…”
Crucea văzută atunci la Golgota este ea însăşi o reflectare a unei cruci cosmice, pe care ne zbatem noi toţi. De aceasta a vrut Dumnezeu să ne scape, dându-l pe Fiul Său. Mormântul din stânca de la marginea Ierusalimului, este el însuşi o reflectare al unui cosmic mormânt pregătit de înşelătorul fiinţei umane. De acesta ne-a eliberat Domnul Isus. Putem înţelege crucea? Sau facem un semn la iuţeală şi gata, înşelătorul nici nu tresare, ca un perete pe care o oglindă murdară proiectează lumina zilei? Ne putem înţelege, oare, pe noi…?