Mai dulce decât “dulceaţa răzbunării”

Mai mare mulţumire sufletească decât atunci când faci bine cuiva care ţi-a făcut rău, nu există. Şi nici mărturie despre puterea lui Hristos, mai mare… E vorba despre mai mult decât despre iertare. Iertarea e pasivă. Iertarea se acordă. Iertarea poate fi doar însuşită de mine. Hristos a făcut mai mult decât atât: s-a jertfit! Jertfa nu poate fi însuşită de mine mai mult decât ca un exemplu, oricât de tare m-aş autoflagela. Eu nu pot decât să urmez exemplul acesta. Nu pot decât să mă jertfesc la rândul meu, sau nu. Iertarea, când mi se acordă, nu este opţiunea mea. De aceea vorbim despre har. Dar jertfa, da. Jertfa mea e opţiunea mea. Zilele astea am fost pus înaintea aceastei alegeri: jertfesc, sau nu. O jertfă înseamnă să renunţi de bună voie, nesilit de alţi oameni, sau de împrejurări, la ceva din ce consideri a fi al tău, în folosul altcuiva, fără speranţa vreunei recompensări imadiate şi fără alte foloase decât “mărturia unui cuget curat”. Iar acest altcineva m-a lovit tare “cu lovituri aducătoare de moarte”… Am ales să jertfesc. Nu cred că pot fi mai muţumit ca acum.
Faţă de “dulceaţa răzbunării” pe care o caută atâţia, exemplul crucii te face fericit. Aici şi acum, şi mai ales în lumea lui Hristos.