Scurt dialog despre poezie

Draga M, imi place mesajul tau. Chiar reusesti sa atingi esenta in poezia mea si asta ma bucura. Am pus doua carti, una pentru tine, cu dedicatie, cealalta doar cu autograf, pentru persoana cea mai draga tie.
As vrea sa te rog ceva: sa-mi permiti sa public pe blog reactia asta a ta la poezia din “Ferestrele…” fara nume, ca un ajutor pentru cei care o au si n-au inteles prea mult, sau ca o reclama pentru cei care n-o au…:

“Multumesc!!!! Ptr carti. Chiar nu ma asteptam. Imi zice G, “am ceva ptr tine de la prietenul tau din Braila”….. io am prieteni multi , dar in Braila? Nu m-am prins decat atunci cand am desfacut pachetul cu cartile…
Am si citit. Trebuie sa recunosc ca in multe locuri n-am reusit sa pricep mare lucru. Poezie am mai citit doar pe la 18 ani cand am fost indragostit tare de tot . De atunci….pana acum, aproape nimic. Va jucati cu cuvintele si-apoi le lasati sa zboare…..si asta-i poezie. Io-s mai analitic, cred, si cam tin cuvintele in colivie, le rastignesc in cate-un sens si greu le las sa mai coboare de pe cruce… si de asta mi-e greu sa citesc poezie.
Mi-au placut, din cele cateva pagini citite in noaptea asta imposibil de fierbinte, cateva:
“intoarce-ma-n aluatul unei paini
pe care-o poti lua Isuse in maini
s-o frangi s-o inmultesti si s-o imparti
cu glasul Tau tacerii celorlalti”…

sau: “mai am in cuib o rugaciune de mancare …”

“pe toata simtirea mea ploua si gandurile mele apareau transee ale tacerii”

” ce sa fac
daca am crescut
si anii mi-au ajuns atat de scurti
ca nu-i mai pot imbraca”

si strofa cu “imi spui sa vin mai aproape
sa vad cum cresti…” e f f faina. E incredibil ce fortza pot avea niste litere atunci cand sunt asezate unde trebuie si mai ales, cand ajung in pamant insetat.

si mai sunt destule. Scuze, cred ca nu-s prea coerent, e ora 5 si eu n-am dormit deloc. De caldura si de dor.
Multumesc,
Mult.
In Hristos,
M”

Logos

ând Ioan aduce în atenţie termenul de “logos”, încercearcă să ne comunice ceea ce înţelegea el despre Hristos. W. Barclay arată în “Analiza semantică a unor termeni din Noul Testament” că “logos” înseamnă, mai mult decât cuvânt care afirmă lucrurile – cuvânt care înfăptuieşte lucrurile. El este principiul manifestării divine într-o comunicare ce implică toate nivelurile de acces pentru mintea umană şi mult mai mult. Deci atât înţelegerea literală, cât şi cea literară îşi au corespondentul în dorinţa lui Dumnezeu de comunicare şi sunt uşi deschise pe calea aflării adevărului. Mă deranjează profund şi o consider o neruşinare, o dovadă de flagrantă limitare intelectuală şi o condamnabilă cerbicie a sinelui, pretenţia unora că ar fi în posesia unui adevăr absolut. Litera, oricât ar fi ea de clar scrisă, nu este în ea însăşi dovada bunei înţelegeri din partea noastră. Depinde de capacităţile şi de disponibilitatea umană, înţelegerea ei. Numai Cel care a rostit-o ştie exact ce a vrut să… facă.

Aşa că, pentru a înţelege mai mult este necesar să se treacă de la literă la faptă. Desigur, atunci când ea devine crezământ.

Cunoştinţa va creşte

normal să ne întrebăm cât rezistă fundamentul pe care ne-am aşezat existenţa. Mă îngrijorez pentru cei ce nu-şi pun asemenea întrebări. Nu consider ca am încă o rezolvare împlinită, nici nu cred că voi avea-o vreodată. Dar Scripturile au adâncimi care, pentru cei ce o abordează în mod exclusiv literal şi pragmatic, oferă o înţelegere după chipul lor, oarecum prea mecanicista şi, aş spune eu, superficială. Aceasta nu va îngădui accesul prea adânc, dar riscant, la fineţuri “metafizice”, literare… Dar nu va însemna niciodată că cei fără gusturi şi dotări pentru literatură – în sensul ăsta – nu ajung la adevărul dorit de Dumnezeu şi oferit în Isus Hristos. Pentru astfel de oameni trece Biblia în revistă, de multe ori în mod foarte detaliat, realitatea lumii create, cu diversitatea manifestărilor ei.

Pe de altă parte, intrând în universul literar, pătrundem în zone sensibile, mult mai puţin abordabile pentru o lume “pe fugă”, dar seducătoare, chiar acaparatoare, pentru firile contemplative, poetice. Un astfel de om în Scriptură este Apostolul Ioan, care a ne-a lăsat o explicaţie a Dumnezeirii pe care Dumnezeu nu a îngăduit, în istoria gândirii umane de până acum, să fie pătrunsă mai mult decât parţial, tocmai datorită grabei omului de… a trăi. Oricum, nu în toate implicaţiile ei… Dar “la sfârşitul vremurilor cunoştinţa va creşte”.

Un exemplu

evin asupra unui exemplu: eu cred că Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul şi asemănarea Lui, fiindcă aşa îmi spune mie Biblia în litera ei. Mă privesc şi constat că, pe lângă suflare de viaţă şi spirit, lucruri pe care le înţeleg sau nu, mai am şi trup. Adică mâini, picioare, gură, ochi, etc. Iar El e duh pur, nu are aşa ceva. Adică eu nu respect litera şi nu sunt ca acolo? S-au dat tot felul de explicaţii. Tare m-ar bucura una care să sune cam aşa: eu sunt una cu litera scrisă dacă sunt exact aceeaşi literă… dar făcută. Şi merg de la Duh la faptă: eu am mâini, pur şi simplu fiindcă Dumnezeu face. Am ochi, pur şi simplu fiindcă El vede. Am gură, fiindcă El vorbeşte. Am creier, fiindcă El gândeşte. Da, funcţia creează organul, învăţam noi pe vremuri, la lecţiile de biologie. Şi era vorba de teoria evoluţiei. Dar şi aici e vorba de o “evoluţie”: de la Dumnezeu la om! În sensul că „funcţiile” divine au cerut organele materiale corespunzătoare.
Se poate discuta mult, se poate nuanţa… Procedeul poate duce departe, dar e foarte riscant. Poţi cădea uşor în erezii de tot felul, dacă nu te ancorezi zdravăn în dimensiunea literală, cea de natură să amintească mereu omului că nu e decât carne păcătoasă şi că trebuie să treacă mai întâi şi total pe la Cruce, pe la mântuire.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!