Cui ne închinăm?

Lui Dumnezeu, sau ideii noastre despre El? A lua locul lui Dumnezeu nu înseamnă a crea noi acea realitate, alta decât este El, care să se manifeste în real ca viată? Nu ăsta a fost planul celui rău? Până la urmă, pentru noi contează realitatea din mintea noastră. Dacă ea e aceeaşi cu realitatea divină, rămânem în voia şi în Planul Său. Dacă nu, cădem în voia minţii noastre blestemate (dar şi ea poate fi folosită în Planul Său, dar nu în beneficiul nostru).
Romani 1:28: “Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite.”
Psalmi 14:4: “Şi-au pierdut mintea toţi cei ce săvârşesc fărădelegea, de mănâncă pe poporul Meu, cum mănâncă pâinea, şi nu cheamă pe Domnul?”

Pieirea, poate însemna ea ieşirea din Dumnezeu, sau înseamnă rămânerea veşnică în afara alegerii Sale, a planului Său pe care o existenţă l-a intersectat la un moment dat…? Rămânerea în virtualul al cărui stăpân este cel rău…?
Obadia 1:16: “.vor fi ca şi când n-ar fi fost niciodată.”