E atâta lume pe lume…

Oamenii de ştiinţă au analizat şi au ajuns la concluzia că lumea are structuri logico-matematice, structuri care se găsesc şi în gândirea omului.
Dacă nu ar fi atâta lume pe lume, o lume colorata in fel si chip, de la strigătul de agonie – auzit sau numai inchipuit – al suferintei şi morţii, până la chiţăitul de surpriză absolut existenţial al noului născut, n-aş scrie, n-aş avea ce, n-ar merita s-o fac… Dar e atâta lume pe lume şi atâta curcubeu de înţelepciuni şi de nebunie omenească, încât nu pot să tac, nu se cuvine să tac… Şi fiindcă e aşa, e normal să fie normalul nebunilor nebunie înaintea Domnului, iar normalul din Sine nebunie înaintea nebunilor.
Dumnezeu nu poate fi decât simplu, în esenţa Sa. Infinitul este simplitatea absolută. Orice I s-ar adăuga sau I s-ar lua, L-ar complica. Omul este ceva+Dumnezeu (materie+suflare din El). Omul apare ca urmare a alegerii divine de a-Şi comunica slava dincolo de Sine. Suflarea de viaţă este canalul prin care sa face posibilă această comunicare…